Micșorarea minimului redus

M-am întâlnit cu minipateul cu brânză. Adică pateul obișnuit, de mărimea unei cutii de chibrituri, redus la jumătate, la dimensiunea unei cut. de chib., ca să și-l permită cât mai mulți dintre noi în vreme de criză. Jumătățenia stătea pe o tavă, în vitrină, și se prefăcea că ar fi pateu serios. El era mic, eu eram mare. Se uita ațâțător la mine, mă provoca scoțându-și brânzica la vedere prin foițele de aluat copt. Am pus degetul pe geam și l-am acoperit, l-am desființat cu unghia.

Pofta a dispărut brusc, iar în locul ei s-a intaurat teama că vine sărăcia peste noi. Fiindcă am ajuns la minipateuri, că atât ne mai permitem, poate vom vedea în curând pâinițe cât aluna, vom mânca ciorbiță cu scobitoarea, lingând așchia de lemn, vom face dușulețe de un minut, vom merge în văcăncioare de o oră, după colț, vom aprinde doar câte un beculeț, scurt, într-o singură cămăruță, vom cumpăra șosețele pentru fiecare deget de la picior și așa mai departe. Lumea noastră mare va fi făcută bucățele – „ca să se ajungă la toți”, cum spuneau hămesiții din comunism. Deja au apărut în magazine alimente comune, cum ar fi untul sau cașcavalul, puse în cutii speciale, cu sisteme de siguranță, asemenea produselor de lux. Rafturile cu alimente sunt supravegheate video și au la capăt câte un paznic.

Ideea de a reduce îmbucătura până la dimensiunea portofelului nu e rea, ci cât se poate de practică și trebuie continuată. Sub guvernările din ce în ce mai dezastruoase vor apărea, prevăd, fel de fel de semidelicatese, minibunătăți pentru toate buzunărașele: minimerdeneaua cu brânzulicuță, demirulada cu gemuleț, microtrigonul, infracornulețul cu răhățel, hipoeclerul, sfertocremșnitul.

Aceste produse, micșorate după bugetul cumpărătorului, zâmbesc deja, sub diverse denumiri, din galantare, din vitrinele patiseriilor. Oamenii se opresc, scot ceva mărunțiș din portofelele fleșcăite și-și iau câte o microgustărică. Unii își iau chiar câte două – probabil funcționari la stat, plătiți mai bine decât decât cei de la firmele private, sfidându-i pe studenți, pensionari, șomeri, artiști.

Logica producătorilor și a comercianților e simplă: faci produsul mai mic, gogoașa, de exemplu, și o dai la preț proporțional mai mic, deci și-o permit mai mulți. Făcând-o și mai mică decât mică, și-o permit și mai mulți. Micșorând-o până la limita vizibilității, ea devine practic accesibilă oricui. Sub acest prag nu se mai poate coborî, oricât de prost s-ar guverna, pentru că s-ar ajunge la gogoșile cuantice, oamenii le-ar respira, în loc să le mănânce. Dar asta e doar o ipoteză de viitor, întrucât la ora actuală nu există tehnologia micșorării chiar până la acest nivel, deși se simte nevoia.

În cartierele proletare, unde punga e subțire, dar mațul la fel de gros ca în cartierele de lux, se aplică îndârjit programul de alimentație „Câte puțin, dar mult”, numit și „Cât de cât”. Minipateul, aici, e un lux pentru cei mai mulți. S-a trecut la semiminipateuț, dar și acesta e destul de scump, așa că se vinde la bucată și la semibucată. La ciugulitură. La bobiță. La firimitură. La fărâmă. De mirosit, poate fi mirosit gratis, dar scurt, nu stai acolo să te îmbuibi doar tu, ca nesimțitul, iar altul să miroase de la distanță.

Minipateul, picoplăcințica, demicovrigelul, sfertochifla, prăjituricuța, infrabatonul cu mac, minisărățelele, milipizzulica, micul micuț miculuț și alte bunătăți mici, micșorate și mai mult, fac marfa accesibilă oricărui amărăștean. Nu să se sature, dar măcar de potolit pofta ce-a poftit-o. Dacă n-are bani nici pentru acest nivel de miniaturizare, atunci ar fi bine nici poftă să nu aibă.

Deși natura a proiectat stomacul uman la capacitate mai mare, practica minimizării bunătăților infinitezimale va cunoaște un avânt fără precedent, va deveni normalitate. Semifărâma de sfert diminuat sau molecula de pâine vor fi unități de măsură în comerțul alimentar.

Românii se vor transforma, în timp, ajungând să semene cu marțienii – și ei tot verzi: cu burta mare, cu ditamai căpățâna, numai bună la calculat prețurile cu lungi șiruri de zecimale; cu ochii mari, perfecți pentru identificarea mini-semi-infra-hipo-pico-alimentelor; cu unghii lungi și ascuțite, pentru apucarea precisă a miniporțiilor. Românul-verde-marțian va fi și mai verde de la excesul de ștevie și urzici, iar situația și mai albastră în țara minipateuțurilor și a mâncăricilor tot mai mici, unde guvernează guvernoaie tot mai mari.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!