Claudiu Olaru, arhitect român din Montreal, m-a vizitat aici, în Laval, ca să ne cunoaștem și să îi dau o carte.
Mă așteptam să fie o întâlnire scurtă, la ceas de seară: salut-salut, dă-mi cartea, poftim cartea. Dar am găsit fiecare o plăcere reală de a vorbi cu celălalt. Astfel am descoperit un om jovial, puțin timid, cu lecturi vaste, arhitect, fotograf talentat, comentator avizat al filmului și – ce surpriză! – cântăreț la tilincă.
L-am văzut că intră cu o țeavă în mână, am crezut că e pentru a se apăra de câini (doar vin din București). Dar el a început să cânte din țeava aia de cupru. Nu fluier, cu găuri, ci o țevușcă simplă. O tilincă. Și deodată casa prietenului meu din Laval, unde ne-am întâlnit, s-a umplut de un freamăt mioritic. Am ajuns acasă instantaneu, fără bilet de avion. Și cu același gust amar ca de fiecare dată când văd oameni valoroși plecați de tot din țară.
1 comments
Si invers e valabil.