Moș Crăciun, te-am rugat odată, cam pe când învățasem să vorbesc și am aflat că exiști, să-mi aduci o lanternă, un creion și o sanie. Și te-ai făcut că nu mă auzi. Sania mi-a adus-o tata, de el făcută, iar lanternă și creion n-am văzut de la tine. Nici în acel an, nici mai târziu. Când am început să scriu cu o peniță înfiptă într-un cocean și ți-am cerut un pix, pix te-ai făcut. Când am cerut să mi-l aduci pe tata din spital, din nou m-ai sărit la împărțeală. Puteai găsi tu o cale să mi-l aduci, dacă ai fi vrut. Nu ți-ai bătut capul. Dar nu m-am supărat pe tine, Moș Crăciun, pentru acele dorințe neîmplinite. Poate că ți-am topit toate pârtiile cu rugămințile mele fierbinți și de aceea n-ai putut ajunge cu sania la mine, cu tata alături.
E adevărat, nici prea cuminte n-am fost, dar recunoaște și tu că e nedrept să pretinzi așa ceva de la un copil, e aproape o ticăloșie. La mine în sat era o vorbă: copil cuminte și babă frumoasă n-ai să vezi. Dacă veneai pe-acolo, o auzeai. Copilăria mea ar fi fost insuportabilă fără toate năzbâtiile pe care le-am făcut. Și fără acea copilărie, așa agitată cum a fost, poate că azi aș fi un nene transparent și anost ca o pungă de plastic. Nu m-am supărat nici pentru momentele lungi de cumințenie aspru controlată. Acea cumințenie impusă nu era decât un resort care mă zvârlea cu și mai multă forță, cu cât era mai tare comprimat, în alte năzdrăvănii. Puteai să treci peste astea și să vii și pe la mine o dată măcar. N-ai venit, dar nu m-am supărat. Sigur te-ai grăbit la copii mai necăjiți decât mine, mai cuminți, mai puternici în rugăciune.
Te-am iubit și te-am așteptat an de an în copilărie. Nevenind, mi-ai dăruit totuși acea așteptare plină de promisiuni și de emoții. Sunt acum, în parte, cu bune și cu rele, rezultatul acelor așteptări. Îți mulțumesc pentru ele.
Nu m-am supărat nici mai târziu, când, ajungând la casa de copii, am văzut că ți-ai schimbat numele. Nu mai erai Moș Crăciun cu plete dalbe ce soseai de prin nămeți, ci te chema Moș Gerilă și erai de fapt un învățător care te maimuțărea cu o față de catedră în cap și cu o barbă de vată ridicolă, mai ridicolă decât dacă și-ar fi legat sub nas o pereche de chiloți. Moș Gerilă venea în ianuarie, la începutul trimestrului al doilea, cu dubița căminului, și ne aducea câte o portocală și câte o ciocolățică fiecăruia. Semnam pentru daruri într-un tabel nominal. Ne mai aducea, pentru toată clasa, niște jocuri: „Nu te supăra, frate“, „Dacii și romanii“, „Să țesem frumos“, șah, remi, pentru care semna educatoarea, le încuia în dulap și nu le mai vedeam. Acolo nu mai conta că erai bun sau rău, cuminte sau obraznic, elev leneș sau silitor: primeam toți la fel, conform borderoului. Câțiva dintre cei mai merituoși ieșeam în fața clasei și recitam poezii patriotice, fără nicio legătură cu tine, Moș, Crăciun, nici măcar cu Moș Gerilă, ci direct cu tatăl nostru, al tuturor, tovarășul Nicolae Ceaușescu: „Născut din trupul Țării Românești,/ Cu fruntea ta arzând ca o văpaie,/ Să ne trăiești, mulți ani să ne trăiești,/ iubite Ceaușescu Nicolae!“.
În vacanța de iarnă mă întorceam în satul meu. Dacă umblam cu colinda, cântând despre tine cum mă învățase mama, se găsea vreun profesor să mă toarne și când reveneam la cămin eram pedepsit. Cum s-ar spune, am suferit pentru tine, Moș Crăciun. Fiindcă am crezut în rostul tău nepământean, dar atât de real totodată.
Nu m-am supărat că nu te-ai opus imposturii. Că n-ai luat atitudine. Să fi dat cu sania peste Moș Gerilă ăla, să-l fi pisat renii în picioare, chisăliță să-l facă. Poate ți-a fost teamă, deși comuniștii n-aveau ce să-ți facă. Erai mai puternic decât ei. Ai stat ascuns prin casele bătrânilor și numai uneori scoteai capul de după horn, când auzeai vreun colind vechi, vreo poveste, bătaia vreunei inimi îndrăznețe. În zilele tale, de Crăciun, oamenii muncii roboteau în schimburi prelungite, militarii erau scoși la trageri în poligon, Moș Gerilă împărțea daruri cu dedicație de la Partid, în biserici se ridicau rugăciuni pentru sănătatea conducătorilor comuniști, iar tu nici pâs nu ziceai. Acum, când mă gândesc că dictatorul Ceaușescu a fost împușcat tocmai într-o zi de Crăciun, zău că nici nu mai știu dacă a fost doar o sinistră coincidență sau în sfârșit biciul mâniei tale a pocnit răzbunător peste capul tiranului, peste uzurpatorii tăi.
Nici după Revoluție, sau ce-a fost aia, nu m-am supărat, deși poate aș fi avut motive. Când am văzut că ai renunțat la sania ta și ai început să umbli cu camioanele de Coca-Cola, am zis că, gata, te-ai pus în slujba capitalului. Credeam în tine și am început și eu să beau porcăria aia căreia îi făceai o reclamă obsesivă. Nu concepeam o zi de Crăciun fără Cola. În locul clopoțeilor de altădată se auzea fâsâitul sticlelor desfundate.
Dar parcă numai Coca-Cola ai promovat? N-a rămas mărunțiș pe lumea asta să nu-l salți în vânzări cu chipul tău rumen și blând. Chiar și la prezervative am văzut că te-ai băgat, că vorba cântecului: „Moșule, ce tânăr ești!“.
În numele tău se umflă an de an magazinele de puhoaie umane, se pune în mișcare o mașinărie infernală de tocat bani și de risipit hrană, când alții nici nu știu gustul banalei pâini, se petrec orgii de îmbuibare și tragedii ale singurătății, iar tu nu zici nici de data asta nimic, doar zâmbești irezistibil de pe etichete și din panourile publicitare.
Copiii pe care-i vizitezi primesc daruri cu chipul tau pe o parte și cu ștanța corporației pe alta, daruri de multe ori fabricate de copii din cealaltă parte a planetei, pe unde tu nu ajungi niciodată. Că dacă ajungeai, îi scoteai pe nefericiți din halele de producție și-i culcai măcar pentru o noapte în leagănul iluziilor pe care te pricepi atât de bine să le împletești. Pe la copiii din Somalia ai ajuns vreodată? Sau renii nu suportă nisipul și religiile necreștine?
Am văzut că ți-ai împrumutat hainele tuturor, până și dansatoarelor la bară. Primarul Oprescu, acum arestat la domiciliu pentru corupție, a umplut orașul cu moși la începutul mandatului ca să se pună bine cu bucureștenii. A fost un record mondial de Moși Crăciun adunați la un loc, parcă un fluviu apocaliptic de sânge se revărsase pe bulevardele Bucureștiului. Ne-a prostit, ne-a luat banii. Și tu ai permis așa ceva. La fel cum permiți tot circul ăsta enervant, de prost-gust, cu Moș Crăciun-Pompier, care vine la copii pe o scară, Moș Crăciun-Scafandru, Moș Crăciun-Pădurar, ca să nu mai spun de Sexy-Crăciunițele care au asediat în ultimii ani redutele pudorii. Oricine vrea îți îmbracă veșmintele și începe s-o facă pe Moș Crăciun cu mult înainte de noaptea magică a Ajunului. Ia să îmbrace uniforma altcuiva, a pompierilor, de exemplu, sau a pădurarilor, să vezi ce-ar păți!
Au început să-ți placă și ție bunurile pe care le urci în vânzări. Bagi degetul în butoiul cu miere, cum s-ar spune. Tragi vârtos din sticla de Coca-Cola, bei lapte de firmă, mănânci prăjiturele ca un căpcăun, ai asigurare pentru sanie la firme dubioase, te îndopi cu tot felul de prostii ambalate frumos, dar ticăind pe dinăuntru ca niște bombe chimice. Ai început să te îngrași prea tare, Moș Crăciun. Când eram eu mic nici nu știam că mănânci; erai numai spirit, te hrăneai cu bucuria copiilor de a ști că vei veni la ei.
Acum vii numai la cei cu bani. Rar, când răzbate vreun copil sărman pe sticla televizorului, răstorni asupra lui tot sacul, îl copleșești cu bunătatea ta. Dar bietul copil era la fel de necăjit și-n august, și tot anul, nu doar în zilele tale. Adevărul insuportabil e că pe lângă acel copil, norocosul, atâtea nefericiri neștiute definesc umanitatea!
M-aș fi putut supăra pe tine și pentru asta: că ne înveți un fel vicios de a fi buni, o bunătate sezonieră perfect exprimată de un refren exasperant: „De Crăciun/ Fii mai bun,/ Fii adevărat“. Adică în restul timpului nu-i necesar să ne autodepășim generozitatea, ci putem lâncezi în nepăsare cu gândul că vom recupera cu vârf și îndesat de Crăciun. Atunci împărțim binele aproape isteric, cu o dărnicie deșănțată, îmbătați de iluzia bunătății noastre generale. Sincer să fiu, Moșule, mi-a fost jenă în câteva ocazii să intru în hora filotimiei organizate, între oameni pe care îi apucă generozitatea brusc și pe termen limitat. Dacă am avut ceva de dat, am dat fără să știe nimeni; și dacă a fost să primesc ceva, am primit cu aceeași sfioasă discreție. Așa am învățat că e bine. De la tine știu asta. Pentru că tu însuți o faci atât de discret, încât nimeni nu te-a văzut vreodată ieșind din horn și punând trăistuța cu daruri sub perna copilului, a bătrânului, a bolnavului.
Sunt supărat în multe feluri pe tine și pentru multe motive. Dar toate supărările astea pălesc în fața recunoștinței ce ți-o port pentru că mi-ai lăsat darul fără egal al copilăriei nesfârșite, cu neprețuitele ei rezerve de candoare și speranță, fără de care aș fi murit de mult fără să mor. Crescând, aș fi putut alunga copilul din mine așa cum un copac, îngroșându-se, împinge la suprafață un nod din trupul lui de lemn. Dar tu ai făcut să nu se întâmple asta. Copilul din mine te-a tot așteptat și, aproape neatins de vârsta mea exterioară, te mai așteaptă și acum lângă brăduțul de plastic cu o emoție capabilă să zguduie realitatea și rațiunea. Emoția asta, fântâna luminii din mine, te face să fii și atunci când nu ești, Moș Crăciun.
1 comments
Frumos si sincer spus.
Daca cunoasteti actiunea shoebox.ro – pt Craciunul urmator, daca mai cunoasteti scoli/ preoti care au in grija copii ce nu au sanse sa primeasca vreun cadou, va rog sa le scrieti/puneti in contact. Stiu ca e un gest mic dar mai bine decat nimic!