O criză planetară – Momente și spițe (8)

          Bicicleta Leta, cu formidabilul ei instinct al amenințărilor de tot felul, îmi arată dis-de-dimineață un pericol ce pândește lumea. Adică își lasă pompa să cadă în dreptul unui chioșc din Piața Veteranilor, lângă o ceată pribegită. Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.  Fumează și scuipă gros și violent pe asfalt. Îmi fac de lucru la bicicletă pe lângă cei șase-șapte bărbați.

          — Bă, ai dracu’ hoți, parcă le dă mâncare, s-a făcut o mie de lei râma!, bufnește unul.

          — Ce vorbești, fratele meu? Eu am luat aseară cu 3000 râma de pe Apusului!, sare altul.

          Omul scoate din geanta de pe umăr o cutie și o răstoarnă pe ciment. Întinde grămăjoara de pămînt cu palma și începe să culeagă râmele.

          — Rahitice, bre, nici nu intră pe ac! Una, două, trei… uite, asta are și urechi!… nouă, zece! Și am dat 30.000 pe ele!

          E aproape pustie piața, doar niște umbre de câini înoată prin laptele neoanelor.

          — Vine mașina cu râme!, strigă un bătrânel.

          Grupul se agită, se adună ciotcă lângă Mercedesul alb și tropotește mărunt, de nerăbdare. Din mașină se extrage o femeie pe cale să devină cât Rusia.

          — Azi n-avem râme!, aruncă ea deznădejdea peste pescari. Până acum mi le dădea cu 500 de mii kila, lămurește femeia. Azi râmarul mi-a cerut 600 și n-am vrut să-i dau atât. E un hoț, pune mai mult pamânt!

          Bărbații îi țin partea vânzătoarei înjurându-l pe rapacele furnizor de râme:

          — Futu-l în cur pe mă-sa, doamnă!

          — Nu se mai găsesc râme, oftează unul.

          — Da, nici pe malul apei nu se mai găsesc. Sapi, sapi și nimic!, întărește altul.

          — La mine la țară, în gunoi, nici o râmă…

          Bătrânelul își ridică vocea peste toți

          — Băi, râme e peste tot, iese singure când plouă. ~știa își bate joc de noi!

          — Taci, bre, nea Telu, nu se mai găsesc, bre, râme. Când erai matale mic, erau râme peste tot, din alea frumoase, săturai un șalău la un cârlig, dar acum nu mai sunt, bre, e de la ecologie.

          Batrânelul murmură:

          — Ce vremuri, dom’le, ce râme!…

          Unul spune că nici în Italia, când lucra acolo, nu prea se găseau râme. Nici în Spania. Crescătorii rup râmele tot mai des, ca să se înmulțească, râmele nu mai apucă să crească. Și sunt tot mai mici și mai scumpe. Cu trei râme anorexice iți iei o pâine.

          E o criză de râme pe plan mondial