Eram la Botoșani, zilele trecute, la Urgențe. În treacăt fie spus, s-au schimbat multe din 1999, când am dus-o pe mama acolo, unde a și murit. N-am fost niciodată într-un spital din Occident, dar îmi închipui că așa ar trebui să arate. Presupun că toate astea nu s-au făcut cu bani de la Putin, ci mai degrabă de la UE.
Așteptam întins pe un pat din alea mobile, de la UPU, să mi se pună o branulă în venă. Pe patul de alături a fost adusă o bătrână. Peste 80 de ani, scheletică, murdară. S-a tras perdeaua între noi. Mai departe doar am auzit ce se întâmpla.
Trei asistente (le-am numărat după vocile distincte) au luat-o în primire și se chinuiau să-i ia sânge din venă și să-i pună o sondă urinară. Vena nu era de găsit, sonda nu intra.
– Bunica, a zis o asistentă, cu tonul ăla cald, menit să te liniștească, acum o să te înțepăm oleacă să-ți luăm analize, da?
– Nu ma-nțapaaaa! a început să urle bătrâna cu o voce incredibil de puternică, la cât de pipernicită era, numai piele și os. Chizda mă-tii!
– Văleu! Nu-njura, bunica, te rog frumos. Hai că imediat terminăm, stai cuminte.
– Haimana! Am sî ti bat!
– N-ai decît să-njuri, numai lasă brațul în jos, ca să găsim vena. Să nu facem multe înțepături.
– Valeeeeu! Distrabatilor! Ma doariiiii! Aiiiiiiiii!
– Oleacă doare și gata. Hai fii cuminte, bunicuța, te rog, că noi te facem bine.
– Sî ma pupaț în cur! le-a strigat bunica la toate asistentele alea.
Atunci a apărut, mi-am dat seama, și o doctoriță.
– Hai, fetele, nu-i gata cu sonda aia? Vreau și analize de la bunica.
– Păi bunica nu stă cuminte. Ne-a umplut frigiderul la toate.
– Nu băgați în seamă, că săraca are demență. Vedeți-vă voi de treabă și dați-mi mai repede analize. Ne facem treaba și o trimitem la psihiatrie. Anunțați dinainte că o trimitem.
– Păi nici sânge nu curge, zici că are cremă în vene.
– Puneți-i o perfuzie și luați după aceea. Dar zoriți cu sonda.
S-au apucat iar fetele de montat sonda la bunicuță.
– Valeeeeu! Nu ma atingea! Faaaaa! Ti baaaaat! Ti bat, ti bat! Crucea mă-tii!
– Bunica, taci, imediat e gata.
– Valeeeeu!
– Hai, bunica, zice altă asistentă, te rog stai cuminte. Înjură, dacă vrei, dar nu te mai zbate așa. Doamne, de unde are atâta energie?
– Din cur, din cur am!
Asistentele au izbucnit în râs.
– Foarte urât vorbește bunica noastră. Asta e! Hai să terminăm aici, că ne tot vin pacienți.
Bunicuța iar a început să se zbată și să le înjure pe fete.
– Distrabalata dracului! Ma doariii! Ie, fa, mânili di pi mini!
– Hai, bunica, te rog frumos, fii cuminte, acuși e gata.
– Aiiii! Vaiiii! Îți dau un par în cap!
Atunci s-a auzit a treia voce de asistentă. Dură, nervoasă. Cu cel mai neaoș accent moldovenesc.
– Futu-ț chizda mă-ti di babî! Șăz cuminti, dracu sî ti ieie! Vez sî nu-ț bag eu paru ceala în cur!
Deodată bunicuța a amuțit. S-a potolit de tot. Se auzeau, rar, numai fetele, care care se coordonau în șoaptă. Câteva clipe mai târziu s-a auzit un „Gata” urmat de un oftat de ușurare, colectiv. S-a tras perdeaua dintre noi. Branula era în venă, sonda urinară la locul ei, bătrâna stătea cuminte și se uita cum picură perfuzia.
Atunci a intrat iar doctorița.
– Gata cu bunica? Bravo! Cum ați reușit?
– Na, s-a întâlnit demența cu dementa!
Au râs fetele. Și-au strâns ustensilele și s-au mutat la alt pat. Dementa a venit la mine să-mi pună branula. Cu mișcări delicate, nici n-am simțit toată manopera aia destul de complicată la un gras cu venele îngropate în slană. A tras câteva fiole de sânge. Tot timpul mi-a zâmbit și mi-a vorbit foarte frumos, dar fără accentul ăla moldovenesc. Bine, nici eu n-am înjurat, nici nu m-am zbătut. N-aș fi îndrăznit. I-am mulțumit frumos.
4 comments
Am râs cu plâns, ‘tu-i chizda mă-si di treabî!
Sanatati! 😉
Fain di tăt!
Superb scris, felicitari!
Ați povestit minunat. Aveți un har deosebit de a povesti. FELICITĂRI!