Opțiuni personale

Din 2003 nu mai scriu articole inventate.

Din 2004 nu mai scriu de mână decât cu stiloul.

Din 2005 nu mai port chiloți. Mă simt mai confortabil așa. Din păcate, se pare că va trebui să port sutien.

Din 2006 nu mai beau și nu mai fumez. Am scăpat de mulți prieteni cu decizia asta.

Din 2007 nu am purtat decât negru și bleumarin până în 2017, când am fost corupt să pun și ceva culoare pe mine.

Din 2008 nu mai cumpăr sucuri acidulate. Beau ocazional, de la alții. Înainte nu-mi lipseau din frigider.

Din 2009, după realegerea turnătorului Băsescu, refuz să mai votez la prezidențiale. Decizia mi-a fost întărită ulterior de alegerea și realegerea lui Iohannis. Tot atunci am hotărât să nu spun niciodată vreo vorbă bună despre Băsescu, nici măcar că e de departe mai deștept și mai bun vorbitor decât toată turma noastră de bubaline politice.

Din 2010 nu-mi mai las barbă nici măcar de chichi. Folosesc din 1994 aceeași marcă de aparat de ras (Gillette Mach 3), de pămătuf (Wilkinson Sword), de cremă (Nivea Men), de loțiune după ras (Tarr). Tot din 2010 îmi țin telefonul tot timpul pe silent. Mă tund numai la frizerițe, exclus bărbații. Las bacșiș mereu, ca și la chelneri. Nu am dat niciodată șpagă. Niciodată.

Din 2011 îl detest pe Iohannis, după o revărsare de sictir și aroganță la o conferință de presă. De atunci wifi-ul meu de acasă se numește #muieiohannis (prietenii știu și parola). Ani de zile după aceea, însuși înmuiatul mi-a confirmat în direct și la oră de vârf că e ok să mă exprim așa. Deci ia de-aici plăcuță suedeză, dințosule!

Din 2012 port numai blugi. Au fost doar 3 excepții în 8 ani (o nuntă și două festivități de premiere). La nunta iubitului meu nepot Viorel Vișan (Uțu) am fost în trening și tricou. Tot de atunci încalț numai adidași (cu cele 3 excepții de mai sus), inclusiv iarna.

Din 2013, după ce mi-am distrus un laptop și o carte din el vărsând cafea pe tastatură, îmi așez întotdeauna ceașca de cafea numai cu toarta în dreapta, s-o pot apucă fără s-o vărs.

Din 2014 refuz să mai citesc poezie română contemporană, alta decât cea a prietenilor sau recomandată de ei. Nu mă mai leg la șireturi, port adidașii de-a târâita, ca pe șlapi.

Din 2015 refuz să mă mai angajez într-o redacție de ziar, să am șef, să scriu la normă. De atunci donez lunar 2 euro la o fundație pentru ajutorarea copiilor. Am ales-o la întâmplare. Tot de atunci selectez gunoiul pe categorii, mult înainte de apariția legii.

Din 2016 refuz orice colaborare cu vreo editură românească, public doar la editura mea și a motanului meu. Un an mai târziu am tăiat de pe listă și librăriile românești, după o experiență neplăcută cu un mare lanț de librării. Îmi vând singur puținele cărți. Nu știu ce m-ar putea face să mă răzgândesc.

Din 2017 nu mai folosesc spray, după ce Remus Găină, maestrul aromelor fine, m-a inițiat în lumea bună a parfumurilor dăruindu-mi un Azzaro Visit, primul meu parfum adevărat, din care încă mai am. Apoi cineva care credea că mă iubește mi-a dăruit un Mugler A*Men Pure Malt, de care nu mă mai despart, îmi tot cumpăr când se termină.

Din 2018 nu mai cumpăr parizer (gust ocazional), nu mai port ceasuri cu cadran sub 4,5 cm, alimentez mașina numai de la Petrom, ascult horoscopul (Camelia Pătrășcanu, la Antena 3, mi le zice la fix), ceva ce am respins categoric până atunci.

Din 2019 am decis să renunț la politețe când am de spus ceva apropiaților mei. Se supără, nu se supără, le-o trântesc în față. Am schimbat mica rugăciune pe care de 40 de ani o spun înainte de culcare. Am mai adăugat pe cineva în lista îndurărilor cerești.

Din 2020 port mască în pandemie.

Așa am vrut eu. Sunt alegerile mele. Mai mărunte sau mai importante. Unele inspirate, altele imbecile. Bune sau proaste, sunt alegerile mele – și cât timp nu fac rău altora, nu am de dat nimănui socoteală pentru ele.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!