Doctorul Mircea Moroșan, primarul Huedinului, numără febril populația orașului și tot îi dă cu minus. Adică sub 10.000 de locuitori, ceea ce este egal cu o catastrofă pentru orașul fără altă avere decât aerul curat și drumul european E 60 care-l taie pe mijloc. Dacă nu face repede rost de restul de locuitori, până la 10.000, nici nu se poate gândi să pună mâna pe niște bani europeni, vreo două milioane și jumătate de euro. Vrea să facă din centrul orașului un paradis urban, așa cum arată și macheta din birou, cu clădiri de carton și polistiren. A fost în audiență la Vasile Blaga să vadă: poate-poate i se acceptă dosarul cu doar 9.814 locuitori, câți avea Huedinul la începutul anului, dar buldogul ăla, chit că era tovarăș de partid și chiar consătean cu primarul, i-a zis prietenește, dar tăios: „Bre, Mircea, meri de-ți fă oameni, că fără 10.000 nu se poate. Astea sunt fonduri pentru localități de minim 10.000. Unul singur dacă-ți lipsește, nici nu ți se ia dosarul. Și cată să ai chiar peste!“
Și Mircea Moroșan s-a întors acasă cu dosarul sub braț și a început să caute huedineni fără viză, doi la școala de arte și meserii, trei la generală, patru la internat, niște muncitori fără viză de flotant, și tot așa până când, fix la jumătatea lui februarie, nu-i mai lipseau decât 19 cetățeni.
Pe primii o sută i-a găsit ușor, câte 3-4 în fiecare zi, dar următorii au fost tot mai greu de găsit, astfel că primarul se lumina la față de fiecare dată când funcționarii de la evidența populației îl sunau să-l anunțe victorioși: „Am mai găsit unul! Încă doi! Avem șase! Ne mai trebuie 13!“ Polițiștii, funcționarii de la evidența populației, consilierii locali, profesorii, președinții asocațiior de locatari au început să scotocească prin tot Huedinul și prin satul Bicălatu, un cartier extern al orașului, la vreo 5 kilometri, în căutarea cetățenilor necesari.
Moș Petrea Stan e din satul Izvorul Crișului, dar stă mai mult în Huedin, în casa feciorului său, care lucrează la Cluj și vine acasă numai în concediu. Bătrânul se dă jos de pe bicicleta cu care umblă pe orice vreme între Izvorul Crișului și Huedin, își șterge zăpada de pe ochi și zice:
– M-o luat și pă mine la ochi polițistul de promisitate, zice: să-ți fac flotantă pă Huedin. No, dar mie ce-mi trebe? Ș-apăi mi-o zâs că dacă nu ie primarul ista banii, apoi alt primar nu-i mai ie cât îi lumea.
Și bătrânul, școlit în politica locală la academia Vlădeasa, local central cu prețuri populare, explică pe îndelete de ce nu trebuie ratat momentul: pentru că primarul de acum, Mircea Moroșan, vicepreședintele PD-L pe județ, este prieten la cataramă cu prim-ministrul Boc și cu Vasile Blaga, care face și învârte totul în partidul de guvernământ, deci și în țară. Moroșan era director la Sănătate în Cluj când Boc i-a zis: du-te și candidează la Huedin. Și s-a ales. Cu asemenea relații, primarul acesta, și nimeni altul, nu poate să rateze banii.
– Vedeți cum se leagă? – zice bătrânul desenând în aer un cerc. Dacă află zece mii de omini, să știi că banii vin grămadă a doua zi.
Întreaga urbe fierbe și din această clocot ies la suprafață cetățeni care până acum nu și-au bătut capul cu actele de identitate.
Doru Costea, șeful Serviciului Public Local de Evidența Populației, caută meticulos prin calculator și scoate din fundul memoriei electronice nume nebăgate în seamă de ani și ani, oameni care nu și-au mai înnoit viza de flotant, unii care au plecat în strainătate și nu și-au mai schimbat buletinele expirate, elevi din localitățile apropiate cazați la internatul școlii de arte și meserii, proprietari de apartamente împrăștiați la trai mai sigur prin satele din munți, muncitori, rude care stau mai mult de o lună în oraș.
Febra cifrei aducătoare de bani europeni i-a făcut pe unii să vină singuri la ghișeul evidenței civile, să-și pună persoana în cântarul comunității.
– Au fost 30-35 de persoane care au venit din proprie inițiativă, mai ales că s-a anunțat la postul local de televiziune prin cablu că nu se aplică amenzi, exact cum se procedează și înainte de votare, spune Doru Costea.
Veneau oamenii, se înmulțeau în catastife. Dar tot nu erau 10.000.
Ochii tuturor s-au îndreptat atunci, plini de speranță, spre maternitatea orașului: de acolo, orice nou-născut intra, cu un țipăt, în viață și în statistică.
Anual se nasc aproximativ 200 de huedineni, dar din păcate mor cam tot atâția, încât populația chiar a scăzut de la 9.867, în iunie 2008, la 9.814, la începutul lui 2009, ceea ce a îndepartat și mai mult Huedinul de milioanele salvatoare.
Orașul e îmbătrânit. Peste 35 la sută din locuitori sunt pensionari, tinerii au plecat în Cluj-Napoca, încât chiar primăria funcționează numai cu 3 angajați cu studii superioare, din 70. Așa că nimeni nu e sigur că pe 30 martie, ultima zi când se pot depune dosarele, Huedinul va avea cei 10.000 de locuitori ceruți de normele europene. Doamne ferește de ceasul rău, nici nu știi cum alunecă unul pe gheață și rămân 9.999 de locuitori uitându-se lung cum trece mașina cu bani prin orașul lor spre altă localitate. Ca sa preîntâmpine o asemenea nenorocire, primarul Moroșan a turat la maxim detectoarele de cetățeni atragând atenția că pentru binele lor, al tuturor huedinenilor, e bine ca ei să fie nu doar 10.000, ci chiar peste. Să vadă ei cum fac, dar să fie!
– După ce am înregistrat tot omul ce se putea înregistra din oraș, trebuie să ne îndreptăm atenția către fostul Gostat! – le-a spus primarul primarul Mircea Moroșan subordonaților săi responsabili cu creșterea populației în acte. Am mai avea nevoie de vreo 10 locuitori ca să facem baremul.
La Gostat n-au mai rămas în picioare decât patru blocuri, foste locuințe de serviciu pentru specialiști, restul s-a distrus tot. Acum locuiesc acolo niște oameni într-o mizerie de nedescris…
Primarul nu știa câte suflete trăiesc în ghetoul din câmp, știa doar câți alegători figurau pe listele electorale.
În colonia aceea uitată de toți edilii, dar pe care acum orașul și-o revendică energic, vestea că noul primar se interesează de ei îi scoate pe oameni afară din blocurile care abia mai stau cărămidă pe cărămidă. În case, mucegaiul s-a întins suveran pe pereți, copii verzi la față se joacă cu niște bucăți de păpuși, bărbații duhănesc și beau otrăvuri, femeile îndoapă sobele cu lemne ca să mai alunge umezeala aceea care le intră în oase și-i îndoaie de tineri ca pe niște scoabe.
Mai răsărit, dintre toți, e Mircea Locotoș, patronul unei firme de construcții. Firma e în agonie acum, nu mai are de mult nicio comandă. E criză. Omul stă acasă și arde țigări.
– Trăim 70 de oameni aici, zice el, negru de supărare și de felul lui. Să afle și domnul primar: 70! Până acum eram numai 45, adică doar cei care votam. Să vină să caute, poate o să găsească vreunul fără acte, dar noi în general suntem corecți. Suntem prea amărâți ca să nu fim corecți.
Atât de amarâți, încât nu au nici 2 lei pe lună pentru curentul consumat de hidrofor – apa vine dintr-un puț, nu costă nimic. Voicuța Sărmașan, femeia care administează blocurile părăginite, decât să se ia la sfadă cu toți, mai bine pune banii de la ea din buzunar.
Dar în această sărăcie întunecată, de la care nu te-ai fi așteptat la nimic bun, a strălucit la un moment dat, ca aurul, spiritul civic al tânărului Vasile Donea. Când a aflat că nu va fi amendat, s-a dus să-și facă buletin, că-l pierude de vreo trei ani și nu-l declarase la poliție. El a fost singurul din Gostat care a pus umărul, prin simpla prezență în acte, la bunăstarea orașului.
O recoltă bună de cetățeni cu acte în regulă se prevedea în rândul romilor, zece la sută din populația orașului. Cei mai săraci dintre ei aveau acte, că au fost prinși între uși când au venit să ceară ajutor social de la primărie ori să se înscrie în batalionul de 65 de măturători plătiți de la județ, nu din bugetul local. Vrei o mătură, fă-ți buletin! Surprize plăcute se așteptau din palatele cu turle de tablă înșurubate în cer. Legea se oprește la ușile acelor labirinturi de ipsos și argint. Nimeni nu știa cu exactitate câți inși puteau fi înăuntru, mai ales că țiganii cei bogați stau mai mult prin Irlanda și prin Argentina, unde cerșesc și fură, conform poliției, iar prin palatele lor se vântură lumea ca prin gară. Luați cu vorba bună, câțiva locatari au acceptat o pată de flotant pe buletinele lor imaculate. Unii n-aveau buletin românesc, în schimb aveau permise de conducere auto obținute prin metoda Pitești în localități obscure din Europa. Aici a intervenit poliția rutieră. Au fost oprite în trafic toate mașinile lor, iar șoferii îndrumați prietenește la evidența populației. Adică ori te faci huedinean cu acte, ori te amnedez pentru ceva…
Și mai găsindu-se și câțiva uituci în satul Bicălatu, care aparține de Huedin, și ei neavând nimic împotrivă să devină orășeni cu acte în regulă, în ziua istorică de 17 februarie 2009 domnul Doru Costea i-a raportat cu mândrie și satisfacție primarului: „Suntem toți. Suntem 10.000!“. În acea dimineață a sunat cineva de la maternitate și a raportat că s-a născut la al zece miilea huedinean. Și cu puțin efort birocratic, după aceea, în data de 19 februarie 2009, la ora zece dimineața, în registrele civile s-a consemnat că orașul are, oficial, o populație de 10.013 locuitori.
Optimismul edililor huedineni a explodat precum cucuruzul în foc, ei visează acum chiar la 10.050 de locuitori.
– Vom mai găsi și alții! – promite, plin de încredere, Doru Costea.
Banii aceștia sunt vitali pentru oraș. Ultima redută a economiei locale, o făbricuță unde să făcea renumita brânză de Huedin, se închide, se mută în Cluj. Orașul, cu cei puțin peste 10.000 locuitori ai săi, rămâne să se sprijine în trei gatere, o mașinuță de îmbuteliat apă plată, o stație de betoane trecută în adormire până vor apărea comenzi și în salariile bugetarilor. Nimic mai mult. După trei mandate, primarul Nicolae Chiș a lăsat orașul înglodat în datorii și fără măcar o palmă de asfalt pe străzile locale. Astă-vară a fost ales Liviu Giurgeanu care, văzând ce dezastru moștenește, și-a dat demisia. I-a urmat, ca interimar, Manuela Giurgiu. Al patrulea din ultimul an, medicul Mircea Moroșan, împins de la spate de Emil Boc și susținut de Vasile Blaga, a venit la primărie în noiembrie. În trei luni de mandat a apucat să plătească facturile restante ale primăriei și să întocmească un proiect pentru care a trebuit să înmulțească rapid populația oficială a orașului. În rest, Huedinul nu se poate mândri decât cu cele 49 de trenuri care opresc zilnic în gară, printre care și patru Inter City.
19 februarie 2009
