– Uraaa! Uraniu! Avem uraniu! – am început să strig prin redacție fluturând o hârtie cu știri de la Mediafax. – Acum ai aflat? Uraniu avem de când e pământul,…
Am putea crede că știința este un teritoriu din care ideile au gonit orice urmă de sentiment. Ce poate fi mai rece, mai fără palpit, decât o înșiruire de cifre,…
Aflu de la maestrul Ioan Cobâlă că a murit, la două zile după Anton Achiței, și Doru Farcaș. Poate nu-l știți. Dar botoșănenii și iubitorii de folclor adevărat din…
https://viorelilisoi.ro/o-poveste-de-paste/ Ambasadorul Statelor Unite, domnul Hans Klemm, ajunge în cimitirul evreiesc din Huși. Îl așteaptă un grup numeros de ziariști români și străini, oficiali locali, județeni și din guvern, câțiva…
Este obligatoriu să avem să avem asupra noastră, când ieșim din casă, documentele prevăzute de ordonanțele militare. S-au dat mii de amenzi uriașe (până la 20.000 de lei) pentru lipsa…
CONTINUARE DIN PARTEA A CINCEA Închid ochii și trag aer în piept până mă doare. De-acolo, din piept, vine acum, ca un pumn însângerat care vrea să urce spre…
Mă gândesc la gunoierul care a golit dimineață tomberoanele din fața blocului. M-a trezit motanul, pe la cinci și ceva, ca să-l hrănesc. Așteptând să se încălzească mâncarea scoasă de…
Soarele răsare din televizor de câteva ori pe zi și brusc se înnoptează. Toate zilele încap într-o zi. Locuitorii din soare par hipnotizați, semn că nu le priește deloc temperatura…
Vechiul meu ceaun de mămăligă, turnat din aluminiu, a început de la o vreme să se dezintegreze; se desprindeau fâșii mici și grăuncioare de metal de pe fund. Mămăliga cu…
Nu e prima oară când Florentin Florescu moare. Din nefericire, e ultima. Când scriu aceste rânduri, cel mai talentat jurnalist pe care l-am cunoscut este înmormântat la Vorona. „Monitorul de…