(După „Cățelușul șchiop“, de Elena Farago) Eu am numai paișpe spițe Și de-abia mă mișc: țop, țop. Râd de mine bicicliștii Și mă cheamă „biclu șchiop“. Fratii mei ceilalți se…
CONTINUARE DIN PARTEA A CINCEAPATRA O chema Viorica. Tocmai terminase și ea, ca și mine, clasa a treia. Fetele o strigau Vica. Noi, băieții, îi spuneam Cornelia din cauza unui…
Am ajuns în Stuttgart în plină iarnă pe la sfârșitul lui aprilie. Dacă veneam mai devreme, prindeam primăvara din februarie, când, aflu de la gazda mea, a fost cald și…
Auzisem de tren de la frații mai mari. Mi-l arătaseră în cărțile lor de școală, seara, la lumina lămpii cu gaz, dar nu-l văzusem aievea niciodată. La culcare, când frunzuca…
Suntem ca două râuri care, țâşnind din vâna de granit, au curs sub zări imaginare şi nu s-au, nu s-au întâlnit. Dar poate voi veni odată cu un tramvai hodorogit…
În Palestina am ajuns frânt de oboseală după o noapte de nesomn, acasă, urmată de zborul cu emoții și de o zi de alergătură nebună prin Bethlehem, pe la biserici,…
Consăteanul meu Ticu Bulbuc, știut în șapte sate ca mare stricător de fete, și-a dat într-o noapte întâlnire cu moartea. Se hârjonea cu o tânără nevastă din satul vecin,…
Există în Drumul Taberei, aproape de Moghioroș, un loc viran unde nevoiașii vând tot felul de obiecte adunate de prin casă, vechi și nu prea folositoare. Acolo am întâlnit acum…
Pe George Topîrceanu, îndrăgitul poet, l-am întâlnit prima oară pe Copou, mai sus de Universitate, într-una din acele nopți magice în care luna răscolește orașul până la temelii cu unghiile…