Mă retrag din presă. De o lună și jumătate sunt șomer. N-am primit decât oferte inacceptabile, adică sub limita subzistenței, dacă nu chiar în bătaie de joc, cum ar fi…
Când eram la casa de copii, în fiecare vară plecam în tabără la mare. La Năvodari. Era tabăra celor mai buni la carte, nu neapărat și a celor mai cuminți,…
Îmi amintesc că era o vreme urâtă, vântul țipa drăcește pe sub ușile veceului din curtea școlii, unde ne adunaserăm la fumat. Eram câțiva căminari, trăgeam la poștă dintr-un chiștoc.…
Stă acolo, pe o bancă din parcul spitalului, se bâțâie înainte și înapoi și face din buze împî, împî. La trei secunde dă o dată din cap, violent, și-și trage…
Soldatul Borcan Vasile s-a întâlnit cu Isus Hristos într-o pădure din Munții Apuseni, de Paște. Cel puțin așa le-a declarat el procurorilor militari în timpul anchetei. Era cercetat pentru dezertare.…
Anastase numără din șase în șase. Ariton toarnă beton. Băloșin împroașcă venin. Băsescu (vezi Udrea). Boboc își cumpără loc. Boc se-nalță pe toc. Boiagiu e pusă de gagiu’. Boldea se…
Trăind în România, ești mereu pândit de riscul de a deveni psiholog. Nu un amator interesat de cotloanele sufletului ‒ ce-o mai fi, ce s-o mai întâmpla pe-acolo ‒,…
Mi s-a făcut deodată un dor sufocant de Charlie Chaplin. În clipa asta aș lăsa totul baltă, dac-aș putea, ca să văd un film de-al lui. O secvență decupată de…
Nu înțeleg ce are toată lumea cu Mircea Badea. Cum deschide gura, sar hoardele Internetului pe el, babele păzitoare ale moralei își scuipă în sân, izvoarele corectitudinii politice se…