„Pentru orice tip însurat, cea mai mare bucurie şi fundamentul oricărei bucurii conjugale este să nu-şi facă soţia să plângă, fiindcă atunci e nevoit să se apere de cumplitul sentiment…
M-am îndrăgostit de EBA. O știam de la televizor, dar acolo părea fără viață, rămânea prinsă în ecran ca o insectă în chihlimbar. Însă când am văzut-o prima oară de…
Precum stă scris, Mielul născut în Pipernaum a fost trimis de Tatăl Dumnezeul Nostru să facă Țara frumoasă ca Soarele Sfânt de pe Cer. Aceasta a mărturisit El. Și…
Maidanezii de pe strada mea cu cât sunt castrați mai des, cu atât se înmulțesc mai cu spor. Când vezi că hingherii încep să-i culeagă, știi sigur că se…
Femeia care locuiește într-o gură de canal de pe strada mea, ieșind într-o zi la lumină, să mănânce, mi-a spus că a văzut trei copii închiși într-un țarc cu…
Criză mondială. Prin piețe, tot mai puțini mușterii. Ca să-i atragă, precupețele învață din mers abc-ul advertisingului de tarabă. Ai mânca o portocală. De ce una și nu două? Pentru…
Senatorul Van Doiculescu sforăia încetișor, încălzit la piept de motanul său, Felix; visa că este președintele țării când un pluton de soldați năvăli în palatul său cu multe antene. Încă…
Vreau să-i sărut mâna domnului primar general, Dr. Sorin Oprescu. Să i-o acopăr năvalnic cu sărutări, ca în filmele rusești, până îmi vor sângera buzele sau mă va opri…