Nimic, nimic cu adevărat important
nu am învățat în viața asta. Nimic.
Mi-am irosit copilăria învățând să mă joc.
Și când am învățat în sfârșit, eram deja
un băiat mare, zvâcnet închis într-un trup,
și am început să iubesc ca și cum
m-aș fi jucat. Râzând am iubit.
Iar când am învățat în sfârșit să iubesc,
iată, mă pregătesc să trag peste mine
mantia de purpură a apusului.
Și mor încet, ca și cum aș iubi.
Știu acum ce e viața și ce e moartea,
știu cum migrează totul spre nimic,
răsuflarea lui Dumnezeu o aud printre stele.
Sunt fântână a înțelepciunii și scot uneori
frumuseți de cleștar din inima mea
cu o ciutură mică de os. Dar zadarnic
e totul, căci nimic cu adevărat important
nu am învățat în viața asta, știu bine.
De la lecția cu adevărat importantă,
de lucru manual, am lipsit.
Degeaba, degeaba am trăit dacă nu știu
la ora aceasta finală, iubito,
să fac o bărcuță de hârtie ca s-o trimit
peste toate apele lumii la tine.
Toronto, 28 iunie 2017
