
Întotdeauna când pornești undeva
caută mai întâi un râu
să-ți poarte umbra ca pe o luntre.
Apa nu minte — știe întotdeauna
încotro se îndreaptă
și îți arată calea și ție.
E bun mai ales un râu spumegând
furios printre tâmplele tale,
răscolind adânc argila somnului.
Ai nevoie de multă luciditate
ca să poți delira.
Urmează apa așadar,
iar dacă simți că drumul se destramă
sau că te duce de unde-ai plecat,
așteaptă ploaia și pornește atunci
pe calea ei, în sens invers,
spre norii înveliți în lumină.
Ploaia nu minte niciodată,
știe întotdeauna de unde vine.