Peste tot e o poezie nescrisă.
Ne ținem de mână și deodată
soarele acesta plictisit de atâtea răsăriri
își leapădă rugina și se preface-n fior.
Totul în jurul nostru e o înfiorare,
vibrația unei metafore vii.
Dar vin poeții și se apucă de scris,
suavi și flămânzi, strică totul.
Jupoaie poezia de pe trupul realității
și o mută în textele lor
cu tot cu tatuajele ei fine, colorate
cu praf de pe aripi de fluturi,
Nouă nu ne mai rămân decât
carcasele zilelor albe atârnate în
cârligele memoriei ca niște miei tăiați.
Ca să vedem răsăritul trebuie
să facem o gaură cu degetul în
hârtia de scris a acestor barbari.
Vai, poeții, dușmanii poeziei,
cum transformă ei totul în vers!
1 comments
Actorii – Marin Sorescu
—
Cei mai dezinvolţi -actorii
Cum ştiu ei să ne trăiască
…
Moartea lor pe scenă e atât de naturală
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Grimaţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă
…