Sublocotenentul Simona Măierean a devenit, vineri, 13 martie 2009, prima femeie din armata română care a pilotat un avion supersonic. A efectuat primul asemenea zbor cu un MIG 21 LanceR, la Baza Aeriană 95 din Bacău, după patru ani de pregătire.
Probleme organizatorice și alți factori de natură obiectivă – cum zic militarii în limbajul lor scorțos – au făcut ca pilotul Simona Măierean să debuteze în zborul supersonic mai târziu decât se planificase, tocmai într-o zi de vineri, 13. Asta nu le-a dat emoții aviatorilor militari din Bacău.
Întâi, preotul militar Ion Roncea dă cu busuiocul pe la botul avioanelor, pe la trenul de aterizare, la punctele sensibile, apoi pe creștetele piloților. Le alungă temerile. Ei stau țepeni în formație, cu căștile în mâini, și nu par a se teme de ceva. Cu un „Doamne ajută“ vibrant, părintele Roncea dă liber la operațiunea de zbor.
Sublocotenentului Măierean, care în scurt timp va scrie pe cer primele dâre din istoria zborului feminin cu viteze mai mari decât a sunetului, în armata română, părintele îi acordă un supliment de agheasmă și o încurajează cu vorba și cu o creștinească îmbrățișare, cu atât mai mult cu cât el însuși, părintele, este un experimentat zburător cu parapanta, iar pe 10 mai va face și primul salt cu parașuta, pentru care are deja toate aprobările și de la superiorii militari, și de la Patriarhie.
În timp ce părintele se roagă pentru reușita zborului, cerul se despică deodată și dintre nori apare, cu un uruit infernal, un monstru, un elicopter IAR-330. Uriașul, cu mare puterea lui, se așează cuminte pe pământ și din burta lui ies piloții Victor Berca și Georgică Gîrgîz. A fost ultimul lor zbor în armata română. Se pensionează. Pensionarii, încă tineri, aproape 50 de ani, îi predau ștafeta, simbolic, sublocotenetului Simona Măierean.
Militarii de la Baza Aeriană 95 au avut grijă să invite cât mai mulți ziariști la ceremonia de predare a ștafetei. Ziariștii au fost controlați la poartă și le-au fost oprite laptopurile și stick-urile – ca să nu fure informații de pe pistă, de ce altceva? – dar li s-a permis să intre, totuși, cu sofisticatele lor aparate de filmat, cu care nu se pot fura informații. Acum, strânși din toate părțile de militari, ca să nu se împrăștie de capul lor pe aerodrom, ziariștii urmăresc de la distanță un protocol de decolare pe care nu-l explică nimeni.
Fata ajunge în carlingă urcându-se pe o scăriță pe care, galant, i-a oferit-o un coleg. De fapt nu e un gest de curtoazie față de o femeie, singura femeie din formația care se pregătește de zbor cu 4 MIG-uri, ci așa se urcă toți piloții în avion: cineva le pune scărița. Dar prezența unei frumoase domnișoare în mijlocul acestor bărbați aspri și riguroși, neînvățați cu femei printre avioanele lor mortale, face ca totul să pară un ritual de salon. „Îți urez să fii mereu prima, cum ai fost acum, când ai intrat prima în această meserie făcută numai de bărbați“, i-a urat pensionarul Berca tinerei aviatoare, îmbrățișând-o și sărutând-o părintește pe amândoi obrajii. Vor urma, apoi, în fiecare moment al festivităților militare, pupături cum nu au mai fost niciodată în acea unitate. Un vânticel de schimbare se simte în baza militară.
Un militar cocoțat pe scară, lângă Simona Măierean, o dădăcește câteva minute bune, îi dă ultimele indicații. În spatele ei, în avion, stă instructorul de zbor, căpitan-comandor Ion David, cel care de acum înainte, după zborul festiv, va scoate untul din domnișoara Măierean până va face pilot de MIG din ea. De fapt, el va decola, el va aduce avionul la sol. Simona Măierean va face și ea câteva operațiuni și manevre în aer, la comanda intructorului. Abia după vreo 200 de ore zbor va putea prelua ea manșa.
MIG-ul 21 LanceR, din familia acelor MIG-uri anecdotice care într-o vreme se prăbușeau într-un ritm înnebunitor pe ogoare, este un aparat modernizat, se zboară în siguranță cu el. Ceva mai bun de-atât nu avem. Avionul se urnește cu un zgomot insuportabil, făcând să-i vibreze la coadă aerul încins, și alunecă lin până la linia de start. Urmează o explozie la gura de ieșire a gazelor, MIG-ul țâșnește de pe loc și dispare, departe, după perdeaua joasă de buruieni uscate care înconjoară aerodromul. Reapare în priviri la capătul pistei și se înfige în nori zvârlind în urmă un bubuit gigantic. De la distanță, văzând cu câtă eleganță se ridică pe cer mașinăria de 6 tone, încă făcând și un balans șmecheresc din aripi, deasupra cazărmii, ai zice că e cel mai simplu lucru din lume să zbori cu un MIG: te urci, bagi cheia, aprinzi focul la coadă, rulezi ușor și hopa-n cer!
După un sfert de oră, la fel de cuminte ca la decolare, MIG-ul aterizează pe pistă.
Asta a fost tot.
Sfertul de oră de zbor supersonic, din care numai 7 minute au fost zbor propriu-zis, iar restul proceduri la sol, a însemnat un debut istoric în aviația militară românească. Până în 1986, nicio femeie n-a fost admisă în școlile de aviație. În 1989 ieșea din Institutul Militar de Aviație prima promoție de piloți-femei, 19 absolvente, însă niciuna nu a ajuns să piloteze un avion supersonic. Din acea generație, doar două femei mai sunt astăzi în rândul Forțelor Aeriene: Liliana Tănase și Liliana Toader, amândouă pilotând elicoptere. Au urmat 7 ani fără alte femei la Institut. În 2006 au absolvit două femei. Simona Măierean a terminat institutul în 2007 împreună cu Lavinia Guită. În prezent, la Academia Forțelor Aeriene din Brașov se pregătesc 5 fete (alături de 19 băieți), iar pentru anul viitor sunt prevăzute 10 locuri pentru fete. Numai Simona Măierean, pănă acum, dintre puținele absolvente ale Academiei Forțelor Aeriene, a continuat pe calea zborului supersonic. După 2.000 de ore de pregătire a putut în sfârșit să urce însoțită, pentru 7 minute, într-un MIG.
Primul coboară instructorul David. O așteaptă pe Simona să coboare. Vor merge împreună la generalul Ion-Aurel Stanciu, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, să raporteze că au îndeplinit misiunea. Amândoi își scot din genți gecile de piele și bonetele, ținuta cu care vor merge la raport. Sublocotenetul Simona Măierean, după primul zbor al unei femei cu MIG-ul în armata română, întârzie cu echiparea fix trei secunde față de căpitanul-comandor Ion David. Trei secunde. Exact atât îi ia să-și tragă părul negru de sub combinezonul de zbor și să și-l lege în coadă la spate, apoi să-și pună boneta.
(Reportaj publicat în „Cotidianul”)
2 comments
Numele de familie al Laviniei este doar cu T de la „totdeauna” asa cum e si ea in inimile celor care au cunscut-o. Va rog, asadar, in amintirea memoriei ei sa corectati chiar si acum versiunea numelui ei in articolul dv. pe aceasta pagina. Va multumesc, cu respect.
Am corectat. Mulțumesc.