Leta zice că nu se mai poate! Abuzurile polițiștilor de la Secția 21 nu se mai sfârșesc! Nu poate omul să-și scoată boxele în stradă și să facă o cântare ca lumea, că ei sar cu amenda.
Și pentru ce? Ia, niște dedicații acolo pentru Dudu din Militari, care a ieșit din facultate și se însoară în mare viteză, să nu intre iar în sesiune neîncălțat. N-a dat cu vastu-n parohie, n-a scobit mufa la botaniști, n-a pus antenă la ficați, să zici că e pericol public. Doar a golit parcarea cu binișorul, a pus o masă cu rașpancă și vitamine pentru cașbeci, a dat măgăoaiele jos dintr-un camion și s-a apucat de cântat. Tare, să-ți dezbată timpanele, dar asta n-ar fi un capăt de lume, că e sâmbătă și oamenii sunt plecați la munte și la mare. Pentru atâta lucru să vii tu, poliție, să-i dai omului 200 de lei amendă? Bicicleta, cu deprinderile ei proaste, căpătate cât a stat pe la cine-a stat cât a fost furată, cum a auzit manele în oraș, m-a dus în viteză la sursă. A urmărit pulsul infernal al tobelor, vocea care zicea ceva de <<nașa, nașa și cu nașu’, care-au speriat orașu’>> și după jumătate de kilometru s-a oprit pe strada Cetatea de Baltă, lângă Piața Gorjului. Boxele fac să tremure blocurile. O țin pe Leta din toate puterile să n-o darâme suflul muzicii. “Manele ai vrut, poftim manele!”, îi zic supărat. Dar e prea mult chiar și pentru urechea ei de fier. Nu mai vrea.
De unde până atunci le luase apărarea petrecăreților, Leta, cu mintea ei de bicicletă, pricepe îndată că e ceva în neregulă cu acest concert de manele și începe să strige cât o ține soneria să vină poliția. Pentru că bătrânii care nu s-au dus la munte și la mare ies din case și se refugiază în alte cartiere, pe la prieteni. Pentru că femeile cu copii mici fug și ele cu landourile să se adăpostească prin parcuri mai îndepărtate. Pentru că nici surzii nu scapă de bombardament, guralistul ăla mic și burtos le dă cu decibelii numai la stomac, ca Doroftei. Pentru că strada e blocată de mașini de fițe și de gură-cască, nu se mai poate circula. Pentru că pe o rază de jumătate de kilometru nimeni nu se mai poate odihni. Dar polițiștii nu zic nimic. A venit un echipaj de dimineață, a dat o amendă de 200 de lei și a plecat.
Leta e revoltată. Mă ia și mă duce pe sus până la secția de poliție 21. Îmi arată pe ciclometru că sunt fix 140 de metri până la secție. Manelele bat până acolo, mai înviorează puțin atmosefera lâncedă de prin birouri. La intrare, un polițist stă tolănit pe o bancă. Începe să râdă. “Sunt făcute 50 de reclamații. Sunt sancționați deja. Mai mult n-avem ce să facem. Sunt și amendați. Cea mai mare e de 10 milioane dar nici aia nu are ce să-i deranjeze prea mult. Au zis că mai stau o jumate de oră, o oră, dar zic o oră de trei ore… Deci s-au strâns la 112 peste 20 de telefoane. N-avem alte posibilități. Să încercăm să le explicăm, poate se…” Polițistul se bâlbâie, tot dă neputincios din umeri și zâmbește încurcat ca un bărbat care s-a făcut de râs în pat.
Cvartalul vibrează. “I-a zăpăcit pe ăștia aici. Poate alungă șobolanii și gândacii de bucătărie,”, râde amar domnul Stere, riveran. Îl pufnește râsul când aude că polițiștii au anulat amenda de dimineață, de 200 de lei, și au dat alta, de 1000 lei. La o singură dedicație cresc pe fruntea maneliștilor bani pentru mai multe amenzi. “Să vină ăia cu amenzile, fără număr, plătiți pe loc!”!, urlă solistul în microfon și buuum! începe altă manea.
După vreo 4 ore de cântat, manelistul șef a răgușit. Dă ordin să se strângă artileria și să se mute la restaurant. Atunci apare o mașină de poliție. Patrula trece indiferentă pe lângă parcarea ocupată de boxe ca pe lângă o expoziție de flori. Mai încolo, pe o străduță, două basarabence vând mărunțișuri. Polițiștii le amendează. Le zoresc să-și ia marfa și să plece. În doi timpi și trei mișcări, trotuarul este eliberat și redat circulației.
(28 iulie 2008)
