Noul guvern, încă în facere, dar care s-a remarcat deja prin numărul exagerat de vicepremieri și prin noutatea asigurată de oameni vechi, vrea să refacă bugetul țării mărind și TVA-ul la cărți. La cărți! În țara europeană cu cele mai puțin cărți, cu cei mai puțini cititori, cu cea mai mare rată de analfabetism funcțional. Asociația Editorilor din România a dat următorul comunicat, la care subscriu:
Excelența voastră, stimate domnule Președinte Nicușor-Daniel DAN,
Stimate domnule prim-ministru desemnat, Ilie Gavril BOLOJAN,
Asociaţia Editorilor din România vă atrage respectuos atenția că măsurile fiscale care duc la scumpirea cărților nu rezolvă nici măcar o fracțiune de procent din deficitul bugetului de stat care, la rândul său, nu poate fi imputat în niciun caz culturii scrise. Scumpirea cărților doar va accentua scăderea consumului cultural, pe care o observăm de mai mulți ani, și va contribui direct la amplificarea analfabetismului funcțional, cu efecte tot mai severe asupra forței de muncă din economia românească și, în general, asupra resursei umane a țării noastre.
Stimate domnule Președinte, stimate domnule prim-ministru desemnat,
Anul 2025 are toate șansele să devină cel mai negru din întreaga istorie a culturii scrise de după 1989. Dumneavoastră sunteți cei care pot atenua acest șoc, care deja se face simțit.
În vreme ce, la nivel european, colegii noștri dezbat cum poate fi stăvilită încălcarea drepturilor de autor prin exploatarea comercială abuzivă a inteligenței artificiale, România este în urmă cu câteva decenii, principalul vinovat fiind tocmai statul, care nu veghează la respectarea legilor în vigoare, în principal Legea 8/1996, a drepturilor de autor și drepturilor conexe, și Legea 304/2002, a bibliotecilor, ca să le enumerăm doar pe cele mai importante și învechite în neaplicare.
Suntem, probabil, singura industrie în pericol iminent de a pierde, deodată, circa 10% din punctele de distribuție din țară. La aceasta se adaugă măsurile de creștere a taxării care vor fi implementate în curând și care vor avea un impact dezastruos în ceea ce privește obiceiurile de consum cultural al românilor.
Câteva explicații pentru iminenta catastrofă a pieței de carte: Diverta, al doilea mare distribuitor din retailul fizic de carte, cu 21 de librării, pregătește un faliment (după încă două insolvențe în interval de un deceniu); Elefant.ro, cândva cel mai mare retailer online de carte, face eforturi să revină în activitate după insolvența de anul trecut; librăriile independente se închid una după cealaltă din cauza presiunii economice, cea mai recentă fiind frumoasa librărie ”La Două Bufnițe”, din Timișoara. Pe lângă aceasta, amintim dispariția la fel de alarmantă a bibliotecilor publice, peste 8.300 de unități fiind închise din 1990 și până la finalul anului trecut.
AER propune pe această cale Guvernului să-și asume cu seriozitate misiunea de a ocroti cultura națională și să prevadă fondurile necesare pentru ca bibliotecile să achiziționeze măcar 50 de cărți noi la 1.000 de locuitori, pragul minim stabilit de Legea bibliotecilor încă din 2002.
AER a lansat, pe 15 februarie 2023, Pactul pentru Lectură, o strategie de susținere a culturii scrise ca element fundamental al identității naționale și al coeziunii sociale, pe care l-a depus la Administrația Prezidențială și la Guvernul României. Reluăm dezideratele din acest document:
– o campanie națională de promovare a cititului, susținută de stat;
– reluarea programului de 100 de euro acordați anual profesorilor pentru achiziția de cărți și extinderea acestui program și la alte categorii sociale: elevi, studenți, medici etc.;
– susținerea livrărilor de carte prin poștă/curier prin compensarea cu 50% a costurilor, conform Legii culturii scrise, nr. 186/2003.
De asemenea, amintim că Legea învățământului preuniversitar, nr. 198/2023, prevede la articolul 83 înființarea a două programe naționale: „Voucherul cultural pentru elevi“ și „O carte pentru fiecare“, menite să oprească avansul analfabetismului funcțional. Așteptăm operaționalizarea acestor programe naționale, deja de doi ani.
Legislația care reglementează domeniul culturii scrise, deși pozitivă în ansamblu, este sistematic trecută cu vederea: statul român pur și simplu nu o aplică. Pentru conformitate, Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a calculat încă din 2022 că respectarea de către stat a obligației minimale de achiziții în biblioteci ar aduce în piață circa 80 de milioane de euro anual, adică ar dubla piața de carte, în beneficiul direct al publicului.
Având în vedere toate cele de mai sus, ne exprimăm încrederea că veți întreprinde demersurile necesare pentru ca recuperarea deficitului bugetar să nu presupună o povară suplimentară în ceea ce privește prețul cărților, într-o țară aflată pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privința consumului de carte pe cap de locuitor.
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România
Tel.: 0213110650
E-mail: info@aer.ro
Web: www.aer.ro