Două dorințe am, arzătoare,
una mai mică, una mai mare,
și numai între astea am de ales:
să zbor într-o zi către soare
și să port fes.
Zilnic îmi caut prin casă
fesul acela, unde l-oi fi pus?
Și caut, și caut până se lasă
soarele spre apus.
Spre soare e ușor să mă-nalț,
am ceară și pene, cum avea și Icar,
iute-aș fi sus, pe cerul de smalț,
pentru o clipă măcar.
Asta aș putea să o fac și ușor,
și cât se poate de des,
dar parcă nu-mi vine să zbor
până nu port o dată și fes.
Când mă veți vedea bântuind prin oraș,
curbând vitrinele cu tristețile mele,
voi, care nu vreți să zburați către stele,
să-mi oferiți un fes mintenaș.
Apoi acoperiți-mă cu paltoane, cu geci,
cu ce aveți la-ndemână,
să nu mă mai vadă soarele-n veci.
Acoperiți-mă cu țărână.
