Sub spectrul leprei

Am fost la Cora Lujerului să-mi iau mâncare. Câteva lucruri m-au intrigat. Da, în legătură cu restricțiile astea.

Dacă intri direct în magazinul alimentar, nu-ți trebuie „pașaport verde” (ce denumire neinspirată, zici că e pentru marmote, ceva ecologic!). Dacă ai treabă la „galeriile comerciale” (ca și cum magazinul de alimente n-ar fi și el comercial), adică la magazinele ale mici din complex, îți trebuie pașaport, acestea nefiind „magazine esențiale”, după logica legiuitorului. Culoarele de acces – cu pașaport / fără pașaport – sunt delimitate de o panglică de plastic.

Împărțirea asta mi se pare prostească.

Mai întâi, panglica aia nu oprește virusul să circule prin aer. Oamenii poartă măști, dar asta nu e de ajuns. Iată un scenariu: desfaci o sticlă de suc acidulat, sucul țâșnește, microparticule lichide ajung în aer, pe ele se așază virusul și circulă peste tot, se pune pe produse, îl iei pe mâini și-l bagi în gură când guști pe ascuns, la raft, din borcanul cu dulceață. N-am stat să observ cîți (de-acum se scrie cu „î”, formă interimară) trec pe sub panglica aia. Dacă nu ești obez și te apleci ușor, treci fără niciun efort.

În al doilea rând, în „galeriile comerciale” se găsesc (la Auchan, de exemplu) și mici magazine alimentare: Lenuța de  la Sibiu, sexoasa cu turtă dulce, chioșcul de ziare, unde găsești și apă, bere, dulciuri, ronțănele – deci produse alimentare. E drept, se află în magazine non-alimentare, dar prezența lor acolo contrazice principiul pe care a fost construită strategia. Dacă legiuitorul consideră berea sau apa sunt neesențiale, se înșală. O țară fără bere, mai ales bere, care va să zică nu există. Tot în „galeriile comerciale” sunt și farmaciile, unde lege îți garantează accesul neîngrădit. Dar în realitate nu poți ajunge la ele dacă n-ai cod QR.

În al treilea rând, un hipermarket are în același spațiu și produse alimentare, și produse industriale (să le spune așa, deși toate sunt industriale). Dacă intri fără pașaport în hipermarket ca să-ți iei mâncare, ai acces de fapt la toate produsele, deci nevaccinații nu mai suportă niciun fel de constrângere. Și atunci de ce impui constrângeri dincolo, la „galeriile comerciale”? Nu înțeleg nici logica epidemiologică, nici pe cea comercială. Până la urmă, oricine are acces la orice produs, scopul preventiv se pierde. Singurulș efect cert e că unii comercianți sunt favorizați, alții nu.

Nu-s expert în epidemiologie, în sănătate publică, și bine că nu-s, că s-a umplut țara de asemenea experți, nu știu care ar fi măsurile cele mai bune, dar astea de acum mi se par o bâlbâială, un „hai să facem ceva, să nu se spună că n-am făcut”. După mintea mea de țăran, lucrurile ar trebui să fie clare: ori intri, ori nu intri. Intratul puțin e la fel de periculos ca intratul de tot.

Altfel stă treaba la Carrefour Orhideea. Știți, magazinul ăla mare de lângă facultatea de filozofie. Acolo nu sunt delimitate culoare de acces diferite: alimentare / industriale. Nu intri fără pașaport, scurt.

– Dar eu vreau să cumpăr alimente zic, ținând codul QR în buzunar, și, din câte știu, accesul la magazinele alimentare e liber.

– Da, răspunde nenea Qontrolorul, dar până ajungeți la magazinul alimentar, treceți prin galeriile comerciale, deci aveți nevoie de QR.

Așadar, la Orhideea știi una și bună: n-ai pașaport, nu intri. Dacă nu ești vaccinat, trebuie să mergi la alt magazin. Poate ești bătrân, nevaccinabil, stai aproape de Carrefour: nu contează, îți iei trolerul și te duci lipa-lipa la alt magazin, mai departe, iei un tramvai, ciupești și un virus pe drum, intri într-o alimentară sau la Cora și-l dai altcuiva.

În Evul Mediu, care nu era chiar așa de întunecat cum ni se pare nouă, leproșilor nu li se interzicea să-și procure alimente. Umblau de colo-colo cu un toiag având un clopoțel în vârf, așa încât cei sănătoși să știe de apropierea lor. Milostivii le lăsau ceva demâncare în cale și se îndepărtau. În epoca actuală, care nu e așa de luminoasă cum ni se spune, guvernanții n-au găsit un clopoțel pentru fiecare dintre noi, vaccinați sau nevaccinați, căci toți luăm și dăm virusul. Toți suntem sub spectrul leprei. În fața acestei amenințări, statul pare că taie otova, doar să se afle în treabă. (Apropo: mai există și acum leproși în România. Sunt ținuți tot în Tichilești, unde-i știm de la Brunea-Fox încoace, și nimeni nu vorbește de încălcarea dreptului lor la liberă circulație.)

Sunt plin de vaccin. Atât m-a dus mintea să fac în apărarea mea, a celor cu care mă întâlnesc, a sistemului sanitar – pe care, din fericire, nu l-am rupt în două cu prezența mea masivă, bolnavă. Dar din strategia asta de acum, a statului, nu pricep nimic. Clopoțelul din capul meu sună înfundat.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!