 |
| Aurel Vrânceanu, culegător de melci |
Țăranii din Iași au înlocuit vitele cu alte cornute – mai mici și mai moi: melcii. Și nu le-a folosit la nimic. Părăsind tradiția vacii și a porcului, a oii și a găinii, au încălecat melcul. Și cu asta au pierdut, împreună, aproape un milion de euro.
– Gospodăria tradițională se redefinește. Pentru că exista unii oameni mâncători de melci, au apărut si oameni care să-i crească. A apărut brusc un interes pentru melci – constată veterinarul Marius Ștefaniu, consilier la Oficiul Județean pentru Consiliere Agricolă Iași. Uite ce spune registrul: dintr-o sută de țărani care vin la noi să întrebe ceva, șaizeci se interesează de melci. S-a răspândit nu știu cum zvonul că melcul te îmbogățește peste noapte și parcă au înnebunit țăranii noștri, au dat năvală pe melc.
Mulți țărani din Iași au simțit mirosul banului și, după mii de ani de transhumanță, au lăsat oile și au început să scoată melcul la păscut. Au luat credite de la bănci, și-au vândut ce aveau mai de preț pe lângă casă, au împrumutat de la prieteni, de la neamuri, și s-au pus pe crescut melci. Dar ceva s-a întâmplat și toți melcii au murit, a murit și visul de bogăție al agriculturii ieșene.
În Chicerea, lângă Iași, Costinel Florea plânge după melcii lui ca după mamă. A salahorit câțiva ani în Italia, a strâns niște bani și i-a băgat pe toți într-o căsoaie pe care nu reușește să o termine. Ultimii bani i-a băgat în afacerea asta neobișnuită. Visul lui era să scoată o căruță de melci o dată pe lună, să-i ducă la gară, în Iași, să le plătească trenul până în Franța.
 |
| E tot ce-a rămas dintr-o investiție de 12.000 de euro |
– Cică acolo oamenii aleargă după melci… adică, vreau să zic, se dau în vânt. Francezii mănâncă melci pe pâine. Mă gândeam că o să scot bani din afacerea asta să-mi termin și eu casa…
Vorbind, arată spre casă. E un adevărat castel, nu o casă. A vrut el s-o facă așa mare ca să se vadă că are, că poate. Ca să fie cineva în sat. Oamenii te respectă când ai așa ceva în curte. Îi mai pui și o mașină în față, dai muzica tare și ești cineva! Ani de zile, în Italia, numai asta a visat. Așa visau și ceilalți români de acolo. Își mărturiseau unii altora ce fac cu banii. Se lăudau. Era o întrecere între ei.
Omul a pus cărămidă pe cărămidă, ani de zile, în ritmul în care câștiga în Italia. Căra mortar cu roaba – nu cine știe ce inginerie, dar se câștiga bine. Acum, de la o vreme, nu mai merge cu construcțiile în Italia. Costinel Florea a rămas cu casa neterminată. Spera că melcii îl vor scoate din impas.
– Dar au murit… Credeam că… Am sperat că… Vă rog să mă iertați. Sunt profund îndurerat de moartea melcilor mei, nu mai pot să mai zic nimic… – murmură tânărul printre lacrimi, citind parcă un anunț mortuar.
Înfrânt de durere, se retrage într-un colț de grădină și se așază pe un sac, cu capul în mâini. Sunt acolo mai mulți saci de rafie plini cu cochilii goale. E tot ce-a rămas dintr-o investiție de 12.000 de euro.
Silvia Focșa este, la primăria Tomești, trimisul Oficiului pentru Consultanță Agricolă Iași. De la ea a aflat Costinel Florea că melcul e mai tare decât vaca sau decât oaia, că la restaurantele pariziene o mână de melci, o porție, costă 30-40 de euro.
Silvia Focșa este, la primăria Tomești, trimisul Oficiului pentru Consultanță Agricolă Iași. De la ea a aflat Costinel Florea că melcul e mai tare decât vaca sau decât oaia, că la restaurantele pariziene o mână de melci, o porție, costă 30-40 de euro.
 |
| Silvia Focșa: „Melcii n-au vrut să mănânce salată de-a noastră” |
– Ce i-ați făcut, doamnă, lui Costinel? L-ați dus în sapă de lemn. Ce s-a întâmplat cu melcii lui?
– Nu e vina noastră. Noi i-am consiliat corect pe toți cei care au cerut informații despre creșterea melcilor. Să vedeți cum a fost. Nu au murit doar melcii lui Costinel. Pe raza județului Iași, toti melcii au murit. Cei mai mulți au murit de frig. Vina este a firmei italiene cu care s-au încheiat contractele. Firma a livrat melcii de sămânță mai târziu decât era prevăzut în contract, mai târziu decât prevede tehnologia creșterii melcilor. Pur și simplu melcii n-au mai avut timp să prindă puteri ca să treacă cu bine prin iarnă. Știți, melcii hibernează. Toamna intră în pământ și ies primăvara. Când au ieșit, care au apucat să iasă, erau prea slăbiți, nu s-au putut hrăni și au murit. Și, în sfârșit, ații au murit de foame fiindcă nu le-a plăcut salata cu care au fost hrăniți.
– Chair așa de pretențioși sunt melcii ăștia?
– Noi le-am spus fermierilor care e tehnologia, adică intrucțiuni cum să crești melcii. Dar românul nostru a zis că ce să-i dea el melcului salată italiană, care e și scumpă și pretențioasă, greu de cultivat? Ce, salata noastră nu e bună? Ei, s-a văzut că nu e bună, că nu merge și așa. Melcii n-au vrut să mănânce salată de-a noastră. Și au murit.
Tânărul Adrian Rață părea să devină cel mai mare crescător de melci din Iași. Și-a făcut o fermă de patru hectare în comuna Golăiești și i-a dat nume cu ștaif, să moară concurența de ciudă: Eco Cochilia. Astă-toamnă, câmpul colcăia de acele ființe lente și mute. Seara, când se lăsa liniștea, Rață asculta plin de speranță cum ronțăiau melcii. Se auzea așa ca un foșnet, iar el spunea că e foșnetul banilor. Primăvara, însă, nu s-a mai simțit nicio mișcare în lanurile de trifoi și salată. O tăcere neagră ca sărăcia plutea peste dealuri.
Domnul Rață ramâne mut ca o lebada când e să spună ceva despre marea lui aventură cu melci. El e cel mai mare specialist ieșean în creșterea melcilor, a ținut și conferințe de helicicultură, chiar nu i-ar sta bine să vorbească despre cum i-a fugit melcul din mână. Dă vina pe italieni.
Contractele cu italienii fost intermediate de o anume Edith Lupu, din Botoșani. De când melcii au sucombat, doamna Lupu a dispărut de acasă. Poarta e încuiată, telefoanele nu sună. Păgubașii spun că se ascunde în Italia, la Gianni, italianul care le-a sucit mințile țăranilor din Iași. Le-a dat țeapă. Le-a adus melcii târziu, mici cât bobul de orez. Dintr-un pumn de melci din ăia făceai o turmă, acopereai un deal. Nu s-au dezvoltat destul și au murit de mici, la prima răceală, ca plozii Fefeleagăi. Italianul și Lupu n-au dat nici certificate de calitate pentru melcii de sămânță și nici n-au trecut în contract clauze de asistență tehnică.
– Acum, prinde orbul, scoate-i ochii. Că melcii nu-i mai prinzi! – glumește moș Aurel Vrânceanu, din comuna Holboca.
 |
| O traistă de melci îi asigură moșului vodca zilnică |
Moș Aurel e sărac, înnoadă zeama. N-a avut bani să se apuce de melcărit. Acum a ieșit la poartă să mai râdă oleacă de sătenii care au alunecat pe melci și și-au rupt gâtul.
Un polițist trece alene pe la poarta lui Vrânceanu. A ieșit din răcoarea postului de poliție ca să dea niște amenzi pentru ce-o fi, cui s-o nimeri.
– Șefu! – îi strigă Vrânceanu din urmă. Bre, unde te grăbești așa? Parcă ești tras de melci!
– Taci, băi, zăbălosule! Cum poți să mănânci așa ceva? A ajuns lumea să mănânce melci. O să mâncați tot, băi, ca lăcustele, o să rămână Pământul gol ca un ciolan.
– Dar ce au melcii? Dacă nu zbiară nu-s buni de mâncat? Dacă aveam și eu bani, creșteam și eu melci. Știi ce preziceau planurile de afaceri? 40.000 de euro la un hectar de gasteropode. Hai, recunoaște că te-am încuiat cu asta, cu gasteropodele… Tu trebuie să dai o căruță de amenzi ca să faci banii ăștia. Alții îi făceau într-un an, dacă nu decedau mucoșii ăia…
Polițistul face semn un semn cu mâna, plictisit, un fel de „Lasă-mă-n pace, nebunule„, și se duce mai departe.
– Îmi place să-l mai înțep câte-oleacă… Dom’le, zice moșul, ciobanii care toată viața au tras de țâța oii au vândut totul și au cumpărat melci. Că pentru aiștia nu trebuie să te scoli cu noaptea-n cap să-i adăpi, să-i mulgi, să le tai unghiile. În agricultură e munca grea, nu-i joacă, dar ei au vrut să stea cu curu-n mână și să le curgă banii în ogradă. Aștia ar fi în stare să se apuce de crescut și râme, și buburuze, dacă le-ar spune cineva că se caută la export. Am auzit că australienii sunt interesați.
Râde moș Aurel, dar el tot de pe spinarea melcilor își scoate rachiul cu care își amețește batrânețile. Umblă cât e ziua de lungă pe coclauri și adună melci din stufăriș, din rogozul bălților, din râpa Uvedenrode. Seara vine în sat cu tolba plină și varsă melcii sălbatici la cineva în culturile de salată italiană, poate-poate le-o plăcea și s-or face mari și grași. Mai sunt în Holboca niște încăpățânați care cred că vor putea obține cu melcul de baltă ce n-au obținut cu năzurosul melc de la italieni. O traistă de melci îi asigură moșului vodca zilnică și o pâine pentru babă.
Gheorghe Țîbîrnă, tot din Holboca, a aflat de la televizor despre avantajele melcologiei – așa numește el ramura agricolă de care și-a atârnat traista cu speranțe. A vândut tot de pe lângă casă, a mai rămas cu niște găini, și acelea pândite de gripa aviară, s-a mai împrumutat și la bancă și s-a apucat de păscut melci.
Gheorghe Țîbîrnă, tot din Holboca, a aflat de la televizor despre avantajele melcologiei – așa numește el ramura agricolă de care și-a atârnat traista cu speranțe. A vândut tot de pe lângă casă, a mai rămas cu niște găini, și acelea pândite de gripa aviară, s-a mai împrumutat și la bancă și s-a apucat de păscut melci.
– Doamne, cum îi mai creștea inima când îi vedea pe băloși foind prin straturile cu verdeață!, își amintește, cu necaz, nevastă-sa. Acum eu sunt șomeră, el tot salariul lui de șofer îl dă la bancă, ratele, avem și doi copii… De ce n-am crescut noi gâște sau niște oi, nu știu… A fost așa, parcă ne-a luat o nebunie…
Bărbatul e mai tare de înger, râde. Cam acru, dar râde.
– Au murit de frig, nu de nepriceperea mea. Iarna s-au băgat în pământ să hiberneze, eu i-am acoperit cu paie, cu folie, am avut grijă de ei, numai nu i-am luat să doarmă în pat cu mine. Primavara a mai ieșit câte unul, dar anemic de tot, domnule, murea dacă se târa un centimetru după mincare.
 |
| Începe sa caute prin salata crescută până la brâu |
Începe sa caute prin salata crescută până la brâu. În fiecare zi face asta. Speră să mai găsească destui melci ca să relanseze producția. Cotrobăiește prin tufișuri. Găsește în sfârșit o cochilie. Se uită la ea pe toate părțile, o sună la ureche și zice:
– Nu-i acasă! S-a dus dracului!
S-au dus dracului și câte 6-40.000 de euro din buzunarele fiecărui ieșean care a vrut să prindă cheag în viteză, de pe urma melcilor. În total, aproape un milion de euro.
S-au dus dracului și câte 6-40.000 de euro din buzunarele fiecărui ieșean care a vrut să prindă cheag în viteză, de pe urma melcilor. În total, aproape un milion de euro.
Creșterea melcilor nu-i ieftină deloc. Cât e el de conofăit, melcul are un chef teribil de ducă. Unde l-ai pune, evadează. De aceea straturile de verdeață trebuie împrejmuite cu o plasă specială, helitex, pe care fugarii nu se pot cățăra. La fel, straturile trebuie împrejmuite cu tablă îngropată jumătate de metru în pământ, să nu intre rozătoarele. Unde mai pui că trebuie să mai stai și cu ochii pe cocostârci, să nu-ți mănânce escargoul. Plasa, tabla, toate materialele au fost cumpărate de la firma lui Edith Lupu la prețuri de trei ori mai mari decât dacă ar fi fost luate direct din Franța. Așa că s-au tot umflat cheltuielile cu fermele de melci.
 |
| Acum, niciun melc din Iași nu e acasă |
Acum, niciun melc din Iași nu e acasă. Ion Bejan, președintele Asociației Naționale a Crescătorilor de Melci, are, totuși, încredere în viitorul heliciculturii mioritice.
– Ce s-a întâmplat la Iași nu trebuie să descurajeze creșterea melcilor. Melcii ăia mediteraneeni, Helix Aspersa, ce să zic, nu le-a plăcut la noi, nu s-au adaptat. Însă crescătorii din Timiș, din Brașov, care s-au bazat pe melcul nostru, românesc, Helix Pomatia, au dat lovitura.
Bejan e un susținător înfocat al melcului românesc. Ascultându-i descrierea exaltată, parcă vezi cum melcul nostru prinde viteză de antilopă și lasă în urmă o dâră groasă de bani.
(Cotidianul, 30 iunie 2006)
5 comments
Citesc cu sufletul la gura fiecare articol si de fiecare data cand ajung la final regret ca s-a terminat. Felicitari, dovada mai buna de profesionalism n-am vazut pana acum la vreun jurnalist!
de ce oare ne place noua, romanilor, sa epatam. sistemul de masina scumpa, dar fara bani de benzina, doar sa vada vecinii ca sa moara de invidie.
sunt probleme de personalitate, ne maguleste atat de mult invidia celui de langa noi/.
Merci, mi-a placut sa te citesc. A fost un timp- nu pierdut, ci castigat.
Multumesc. Mai gasesti si alte cele pe aici. Rafoieste.
Frumos scris, dar ceva nou nu aveti?!