Cei de la ultimul etaj
ies la geam, fac frumos cu mâna
și le aruncă tricouri
celor de jos.
Aerul e plin de fantome,
oamenii respiră poliester.
Adolescenții cu tricouri moca
merg cu ochii închiși pe marginea acoperișurilor,
cad unul după altul și se strivesc de asfalt.
Unii plutesc o vreme printre blocuri –
„Uite, mamă, fata de la șase trasă de porumbei!“ –,
coboară lin pe pământ.
N-au nicio zgârietură,
dar nu vor mai zbura niciodată.
Zvârliți naibii tricourile alea,
nu vedeți că nu vă mai cresc aripile?
