Îmi mărturisesc cu umilință ignoranța: știam, vag, că Grigore T. Popa a fost un savant în domeniul medicinii, unul destul de important, de vreme ce Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași îi poartă numele. Dar n-am trecut pe lângă atâtea spitale din București al căror nume nu îmi spune nimic? Aș fi putut măcar să răsfoiesc Internetul, atât de la îndemână, să aflu mai mult. Dar curiozitatea nu vine niciodată pe un teren arid, trebuie să fie ceva acolo, o minimă substanță din care să se iște. Sau o întâmplare. Și cum în școală n-am învățat nimic despre Grigore T. Popa, ochiul dinăuntru a stat închis în fața acestui nume. Nu știam că nici n-aveam cum să învăț la școală despre el. Era proscris! Noroc de întâmplare.
Ajungând odată la UMF Iași pentru un reportaj, am primit două cărți, scoase de Universitate, cu publicistica lui Grigore T. Popa. Două volume consistente, tipărite frumos. Le-am răsfoit în tren, în drum spre București, și le-am pus deoparte, lângă, vai!, atâtea alte cărți care-și așteaptă rândul la citit. Atunci l-am descoperit pe Grigore T. Popa. A fost ca o revelație!
Pe urmă, ajungând în bibliotecă să mă documentez despre revista interbelică „Însemnări ieșene“, când scriam „Necunoscutul Mihai Codreanu“, l-am reîntâlnit pe Gr. T. Popa, el fiind unul dintre fondatorii publicației. M-am aruncat femelic asupra publicisticii lui. Apoi, din aproape în aproape, am descoperit un personaj fabulos.
Ca publicist, Grigore T. Popa te cucerește de la primele rânduri, oricare articol s-ar nimeri să-l citești întâi. Obișnuit din laborator să scruteze lumea cu microscopul și să pună pe hârtie, precis și cu har, tot ce vedea, articolele lui sunt gândite și scrise cu metodă, limpezi ca oglinda. Într-o imbă română bună și frumoasă, de adevărat scriitor, cu un simț al observației ca la cercetători, cu un simț al implicării ca la oamenii chemați de destin să facă ceva pentru ceilalți, totul izvorând dintr-o inteligență superioară, a geniului, și nutrindu-se dintr-o cultură enciclopedică, în linia lui Cantemir: medicină, sociologie, psihologie, drept, filosofie, matematică, politologie, istorie, literatură. Nu te mai saturi citindu-i articolele, fie că analizează învățământul românesc, lumea satului în destrămare sau organizarea urbanistică, fie că vorbesc despre o descoperire endocrinologică, despre teza de doctorat a unui preot, despre creierul uman, despre relația omului cu Dumnezeu sau cu istoria.
Apoi i-am descoperit statura științifică uriașă. Cu adevărat un savant de renume mondial, aș putea spune, dacă formula asta n-ar fi demonizată de alipirea ei la numele sinistrei Elena Ceaușescu. Apoi statura morală. A fost un om drept și curajos. Când prietenul lui, Sadoveanu, trecea cu armele și bagaje la comuniști, dar și atâția alții, el era prigonit pentru credința lui în Patrie, în libertate și în Dumnezeu, afirmată printr-un discurs istoric în aula Academiei, în 1947. De la asta i s-a tras și moartea, după ce a fost hăituit ca un tâlhar prin toată țara.
Dacă ar fi avut în mâini o spadă, asemenea domnitorilor noștri sanctificați, azi l-am fi regăsit în rândurile sfinților ortodocși. Nu îndrăznim să așezăm pe icoane sfinți cu microscopul în mâini. Dar asta este altă poveste, tristă, a sfinților și a geniilor la români.
Căutați-l. Îl veți iubi!
[box type=”info” bg=”#ffbb00 ” font=”verdana” float=”center” head=”Citește și” headcolor=”#000″]Strălucirea minții sclipitoare în bezna românească[/box]
