Vai de Paștele lor!

De Paște, copiii au parte de cea mai mare mămăligă
            Milioane de ouă, sute de mii de cozonaci, zeci de mii de miei, tone de sarmale: cam așa e prezentat Paștele românilor la televizor, în tonul triumfalist al raportărilor din industria comunistă. Dacă e adevărat că Paștele nu e Paște fără cozonac și miel, cum se spune, înseamnă că mulți țărani din nordul Moldovei, unde sărăcia doare ca o bubă vie, nu-s creștini adevărați.

Lumea se termină în satul Tudor Vladimirescu, cunoscut și sub vechiul nume: Valea Glodului. Ajungi acolo din Botoșani, trecând prin comuna Albești, și mai departe nu ai unde te duce. Fiindcă nu există drumuri. Niște domni de la București au respins proiectul de finanțare a drumului care leagă satul de comuna Albești. Ar fi costat 70.000 de euro. “Fără drumul ăsta noi nu facem parte din lume”, spune Carmen Luchian, “doamna de biologie”.

Copiii din Valea Glodului învață de mici secretele celui mai de preț bun al gospodăriei: căruța (Fotografii de Viorel Ilișoi)

            Sunt 460 de gospodării în sat. Aproape 2.500 de suflete. Și se înmulțesc de la o zi la alta. Câte o căruță de copii găsești mai la fiecare casă. E un obicei al locului să faci copii mulți. Moșul Ghiță Popinciuc, de pildă, are 108 nepoți de la 9 copii.  Cei mai mulți copii din sat cresc cu lobodă și mămăligă. Iar gara din Albești, pe unde trece de două ori pe zi trenul de Dorohoi, e cel mai îndepărtat și mai fascinant lucru pe care ei ar putea să-l vadă în viață. Paștele, în Tudor Vladimirescu, e ca ziua de luni, doar că nu se muncește, iar în blide locul șteviei și al barabulelor fierte e luat de găluște și miel – la cei mai avuți. În rest, mămăliga e de bază.
Oameni ca buruienile
            Vasile Păduraru are găuri în mâini de la muncă. Cioatele de la încheieturile degeletelor, ca niște nuci, le datorează halbelor de bere rece: le ține mult în căușul palmelor până le bea. Până la 48 de ani s-a învrednicit, având nevastă tânără, de unsprezece copii. Ezită când e cazul să-i strige pe nume. De Paște, ca tot creștinul, le-a făcut o mămăligă cât roata de tractor și un borș adevărat, cu fălci de porc – i-a dat cineva un cap de porc.

Omul muncește pe brânci, dar sărăcia nu se lasă alungată din ogradă. “Lumea s-a înmulțit  – zice el, uitându-se mirat la copilul de 5 luni, poate de 3, pe care îl ține în brațe  –, pământul e puțin și, dacă-l lucrăm cu calul și cu sapa, mare lucru nu scoatem. Nimeni nu se uită la noi. Creștem așa, ca buruienile, cu ce dă Dumnezeu.”

         Patru copii de-ai lui Vasile Păduraru, cei mai mari, de 14 până la 17 ani, nu-s acasă de Paște. De cum au putut ține sapa în mână, au plecat de tot prin sat, pe la vecinii mai înstăriți: la ei stau, acolo muncesc pe haine și pe mâncare. De Paște nu au liber. “Nu-i mare păcat să muncești de sărbători, zice Paraschiva, nevasta lui Vasile. Măcar dacă dai mâncare la animale și tot se cheamă că muncești.Ț

De fusta femeii atârnă un ciucure de copii gătiți cu haine de la ajutoare. Îi ține pe toți din ce dă un hectar de pământ, lucrat cu sapa, și din unsprezece alocații. În rest, cum ar zice Vasile, cresc așa, ca buruienile pe lângă casă, parcă din nimic și nu prea mult băgați în seamă.

Zece mii de lei – bănet, nu glumă
Maria Păduraru
            Mama lui Vasile, Maria Păduraru, e la cimitir. Bea de sufletul tuturor morților. Cimitirul e chiar de la gardul ei mai încolo: batrâna , e, oarecum, de-a casei. Gospodăria îi e grijită, o ține curată ca pe batista de mire, zici că nici nu se atinge vreodată de lucrurile din casă. La fel de vrednică și când vine vorba de stat la un pahar – fie la una din nenumăratele cârciumi din sat, fie la cimitir. Dă și la morți o picătură, mai bea și ea. “Aici ne îngropăm noi, spune bătrâna. Aici e casa noastră, aici ne mutăm toți. Da’ n-avem gard la casa asta, trec vacile și pasc de pe mormânturi, vin derbedeii, fură crucile și le pun pe foc. Zece mii de lei a cerut preotul nostru de la fiecare creștin, ca sa facă gard și să pună pază. Da’ de unde atâta amar de bănet?”

Părintele Dragoș Lupașcu știe că puțini dintre enoriașii lui se îndură să-și rupă de la gură zece mii de lei. Muncesc ei cum muncesc, dar nimic nu se alege de munca lor. Satul fusese propus pentru demolare, dar a venit revoluția și a scăpat de buldozerele lui Ceaușescu. Mai mult de jumătate din oameni au trecut la penticostali, fiindcă primeau din America pachete cu portocale și ulei. Mulți ani, biserica nu se descuia decât la botezuri și la  înmormântări în rândul ortodocșilor. Care, de șase ani, de când a venit părintele Dragoș, s-au mai înmulțit: 140 de familii. La biserică, în noaptea de Înviere, au venit vreo 50 de inși, mai mult copii și bătrâni. Mulți s-au împotmolit la crâșma de peste drum, unde agheasma se ia cu cinzeaca și se plătește ori cu bani din alocațiile copiilor, ori cu grâu sau păpușoi.

Cai ieftini ca braga
            În sat, în afară de agricultură, la un nivel primitiv, nu poți face nimic altceva. Ar investi unii, care au mai făcut un ban în străinătate, dar n-au în ce. Satul e un loc sortit sărăciei, dominat de cimitirul de pe deal, ca ultim și definitiv popas, pentru penticostali, sâmbetiști, iehoviști și ortodocși laolaltă, într-o deplină și veșnică armonie.
            Lumea se adună la cimitir în prima zi de Paște. Preotul slujește la morminte, oamenii își împart ouă roșii, miel, cozonac, beau vodcă și se pupă fiecare cu fiecare. Se fac și afaceri printre morminte. Caii sunt ieftini, fiindcă sătenii nu au destul pământ să-i și hrănească, si se dau pe o pereche de hulubi. Mihăiță Melesteu face trocuri de astea. La cimitir se tocmesc arendele, se plănuiesc muncile câmpului, se pun la cale însurători, se vinde, se cumpără. “Înviază Isus, înviază și satul de Paște, așa-i la tudoreni”, spune Neculai Luchian. După care, tot pomenind morții cu păhărelul, cade lat și sforăie printre cruci.

          După-amiază, în duminica Paștelui, tudorenii se retrag pe la casele lor, pline până în pod de copii pe care nici părinții nu știu exact cum îi cheamă. Fostul cătun Valea Glodului, devenit satul Tudor Vladimirescu, are acum vreo 500 de copii numai la clasele primare. Învățătura se face cu un creion la zece frați. Cam așa apreciază profesorul Costel Zăgan, primul tudorean din istoria satului care a terminat o facultate. El și-ar dori să fie Paștele de mai multe ori pe an. Ca să vadă și el copii sătui. Fiindcă numai la sărbătorile mari se fac cele mai vârtoase mămăligi și cele mai grase borșuri. Un sat ca oricare altul din Botoșani.
Costel Tomiță Luchian, constructor
“Murim aici cu zile”
         “Toți își bat joc de noi. Am bătut pe la toate ușile să ni se aprobe un proiect pentru drumul de la Albești la Tudor Vladimirescu, dar ni s-a respins.  Fără drumul ăsta, de toamna și până primăvara nu mai poți nici să intri, nici să ieși din sat. Numai politicienii pot să vină, cu jeepurile, că suntem mulți și contăm la vot. Nici medic n-avem, murim aici cu zile. Bine că avem popă, ne rezolvă el. Lucrurile s-ar rezolva dacă am avea legătură cu lumea”.

Dragoș Lupașcu, preot

“Am ales parohia asta pentru că aici era să se piardă dreapta credință. Trăim în bună înțelegere toți, de toate credințele, dar ortodocșii sunt mai necăjiți. Pentru că sunt, cei mai mulți, ori bătrâni neputincioși, ori copii. Mulți s-au întors din secte, unde rătăceau, la biserica noastră ortodoxă. Nevoia i-a alungat, nevoia i-a adus înapoi, fiindcă numai la Dumnezeu mai avem nădejde, că în rest nimeni nu ne bagă în seamă. Numai cu credință, ajutându-ne unii pe alții, din toată sărăcia, răzbim prin nevoie.”
Total
0
Shares
Share 0
Share 0
Share 0
Tweet 0
Share 0
Related Topics
3 comments

  2. Domnule Ilisoi,in ce an ati facut reportajul? Ati scris o multime de neadevaruri.De ce n-ati facut o imagine reala a Tudorenilor,de ce nu ati pozat casele ce le au Tudorenii?De ce nu ati pozat biserica penticostala?De ce nu incercati intr-o zi cand au ei program la biserica ?
    Ati scris minciuni comuniste. 🙁

    Răspunde

    1. 2004. E dreptul dv. să credeți că sunt minciuni cele văzute cu ochii mei și prea bine știute. Cât despre imaginea satului, angajați o firmă de PR sau ceva, dacă sunteți interesat(ă). Comuniste sunt luările de poziție sub anonimat.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CUMPĂRĂ CĂRȚILE MELE CU AUTOGRAF