Copil fiind, și zăcând la pat, într-o noapte am
deschis ochii și i-am văzut pe mama și pe tata
cum se chinuiau să prindă un fluture care
tot lovea cu aripile în lampă și nu mă lăsa,
ziceau ei, să dorm — căci în liniștea nopții
aripile lovite de sticla fierbinte pocneau
ca niște bice cu șfichi umezit in apă sărată.
Fluturele se făcea când lumină, când întuneric,
iar mâinile alor mei prindeau doar urme de zbor.
– Ileană, ia un batic și prinde-l ca-n plasă, a șoptit tata.
Mama a zâmbit și atunci fluturele bezmetic
a venit înspre ea ca spre o dulce lumină.
L-a cules din aer în pumni, l-a dus cu grijă afară
și l-a așezat ușor pe o rază de lună: Hai, du-te!
Cred că în noaptea aceea, prin ochi,
ai mei au sădit poezia în mine.
15 noiembrie 2017,
Chișinău- București
