Sunt cetățean român și vreau să emigrez în Republica Moldova.
Încep de la un capăt, de la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în România.
Amestecat printre basarabence care vând scule și fitinguri prin bazaruri, prin mișcarea naturală a trupurilor lor sunt împins la coada cozii și ajung la ghișeu ud și ciufulit. Funcționarul pleșuv și acru de acolo, când aude ce vreau, zice: „Bine”. Și continuă să așeze frumos niște pașapoarte pe masă. Când termină treaba migăloasă și cam fără rost, îmi explică plictisit ce trebuie să fac:
– Deci vrei să emigrezi. Mergi dumneata la Chișinău, la Biroul de Emigrări și Azil, și depune acolo o cerere.
Se vede că omul prețuiește timpul, a tăiat-o pe de-a dreptul prin câmpul minat cu chichițe birocratice care îl desparte pe român de Republica Moldova. Dacă am altă cerere, acte de depus sau de ridicat? Nu-l interesează motivele pentru care aș vrea să mă mut în Moldova. Nu e de datoria lui să îmi explice pas cu pas drumul spre cetățenia Moldovei.
– Du-te dumneata la Chișinău așa ia și vei afla acolo tot, tot, tot! – și se apucă de-acum de aranjat pe cant un teanc de hârtii.
Îi repet că aș vrea să mă stabilesc în Moldova, să trăiesc acolo, nu să mă duc într-o vizită, poate nu a înțeles bine. Îmi repetă la rândul lui că foarte bine, să mă duc la Chișinău, la biroul lor de emigrări, și să depun acolo o cerere.
Iată ce înseamnă să ai proceduri clare: de fiecare dată capeți același răspuns. Și mereu un alt mod de a așeza pe masă pașapoartele și dosarele.
Mai informate erau femeile de afară. Când am ajuns la ghișeu, funcționarul chiar nu avea ce să îmi spună mai mult, poate doar să îmi confirme ce aflasem cât am stat la coadă, fiindcă basarabenii sunt neîntrecuți la dat sfaturi.
– Să nu vii în Moldova, că e foamete acolo, m-a povățuit basarabeanca de după mine, strecurându-se în față.
– Ai să stai numai cu poliția la poartă, m-a avertizat alta, cucerind un pas către consulat.
Stăm într-un țarc făcut din grilaje de fier, supravegheați de doi jandarmi. Par blânzi. Stând zilnic lângă basarabeni, au căpătat și ei plăcerea de a împărți sfaturi care deznoadă repede birocrația consulară. Dar când aud că vreau să emigrez în Basarabia, se dau înapoi, râd încurcați și spun că nu cunosc procedura.
– Păi, na… dacă ei vin aici și iau cetățenie, de ce să nu ne ducem și noi la ei?
În afară de câțiva români veniți pentru viză – îi deosebești după accent –, la coadă sunt numai basarabence. Așa o fi la ei: barbații cu treaba, femeile cu consulatele. Și se pricep. Știu cum merg afacerile consulare din multe țări, că-s umblate. Una începe să îmi spună cum e cu emigrarea în Moldova, iar când trece ea în față, următoarea basarabeancă preia explicația – și tot așa, până rămân ultimul, dar informat.
Deci aduc dovada că am 500 de euro, asigurare de sănătate, bilete de transport sau mașină personală, carte verde, permis de conducere, pașaport valabil, invitație de la un cetățean moldovean și cu astea toate mă prezint în vamă, însă nu-mi și garantează intrarea, că se poate să mă întoarcă din drum polițiștii de frontieră, fără nicio explicație, dacă li se pare ceva nu știu cum la mine.
Odată ajuns în Chișinău, trebuie să te miști repede. Dacă nu ești investitor, cu minim 500.000 de dolari, te angajezi.
– Ce știi să faci? – mă întreabă o femeie.
– La o editură, să zicem, la vreun ziar sau să predau limba română pe undeva, ceva cu „vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu”.
– Ei, vezi? La noi se vorbește limba moldovenească. Trebuie să dai un test că știi moldovenește. Pe urmă, cu declarația de la angajator că îți dă o pâine și cu adeverința că ai unde locui, te duci la Biroul de Emigrări și Azil. Poți să capeți permis de muncă și permis de ședere pentru un an.
Curg fel de fel de sfaturi: cum să faci tu, moldovean din Botoșani, să devii moldovean din Republică.
Cel mai bine, vine alt sfat, e să te legi cu o basarabeancă. Femei frumoase ca acolo nu mai găsești decât prin țările unde lucrează basarabence. Dacă te iei cu o moldoveancă, poți căpăta cetățenia după trei ani. Dacă nu, după zece. Și tot dai și atunci examen la limba moldovenească și la Constituție. Dar alte limbi posezi? Dar vreo meserie de care e mare nevoie în Moldova știi? Că trebuie și o adeverință de la Forțele de Muncă, precum că țara are nevoie de tine cu limbile, mințile sau brațele pe care le posezi. Însă cel mai bine e să-ți vezi de treaba ta și să nu calci pe-acolo, fiindcă românii nu sunt bine primiți.
Recapitulez procedura în fața funcționarului de la secția consulară, exact cum aflasem afară, și el confirmă dând din cap că așa e întru totul, de ce îl mai sâcâi cu întrebări, dacă știu ce am de făcut?
La fel de acru răspunde, parcă ar fi de-o mamă, și funcționarul de la ministerul de Externe din Chișinău, când îl întreb la telefon, de data asta ca ziarist, câți români au căpătat cetățenia moldovenească în ultimul an:
– Asemenea informații le știe toată lumea, sunt pe Internet. Oare e cazul să întrebați? Nu informăm, că se știe.
244 de români au căpătat în 2008 permis de muncă în Republica Moldova. Alți 97 au căpătat permis de ședere pentru reîntregirea familiei și niciunul pentru studii. Turcii au primit cele mai multe adeverințe de emigrant (462), urmați de ucraineni (394) și ruși (257).
Nu mai întreb. Nu mai vreau în Moldova. De m-aș integra eu în mica Basarabie de aici, de la mine din bloc, din piață, de la cenaclu, din metrou, de la consulat. Sunt frații și vecinii mei. Facem în principal schimburi economice.
1 comments