Doamne, genunchii fă-mi-i de piatră
să pot săpa cu ei o fântână
la marginea patului. Atât de mult
trebuie să cobor ca să mă-nalț.
Iar mâinile fă-mi-le crengi împreunate
ca să mă pot ruga până la ultima frunză,
atât de multe am de zvârlit de pe mine.
Cu fiecare cuvânt mă întorc în peșteri de carne,
acolo unde, înfricoșat, stau ascuns
sub propria umbră.
Câutând, căutând, căutând,
voi găsi cândva potirul
în care ai picurat adevăratul meu sânge.
Înot în marea ochilor mei,
pe crestele țipătului mă cațăr.
Dacă din fiecare rană ar crește o floare,
ce grădină frumoasă aș fi!
Când mi se pare că numai durerile mele sunt dureri
și ale altora sunt mofturi, dă-mi, Doamne,
zbuciumul mamei în noaptea
când își visează urât
copilul adormit la sân.
Dă-mi durerea florilor călcate în picioare
de cel părăsit de iubire.
Când mi se pare că soarele răsare doar pentru mine,
îndreaptă o rază spre cel care odată
mi-a luminat tristețea cu un zâmbet,
spre cel care mi-a întins într-o zi o bucată de pâine.
Și ca pe acea pâine frânge-mă, Doamne,
împarte-mă inimilor reci și gurilor flămânde.
Când cred că numai eu am dreptate ca și cum
tainele lumii le-aș ține legate-n batistă,
fă-mă să văd de câte ori am greșit fără căință
și iartă greșelile greșitului tău fără greșeală.
Arată-mi firul de iarbă ieșind timid dintr-o piatră,
de-acolo de unde aș fi jurat că nu poate ieși,
dă-i ochiului meu puterea să vadă
sămânța ascunsă, nu lanul.
Învață-mă să țin pe vârful inimii balanța
cu care măsor binele și răul din jurul meu.
Repetă-mi că binele meu e numai al meu,
iar răul meu e al tuturor deopotrivă.
Nu-mi pune în palmă piatra perfectă, măsura
exactă a materiei și a ceea ce o însuflețește,
ci dă-mi umilința, iertarea și iubirea
celui înfrânt, ce-și ajută dușmanul.
Când vântul mâniei mă îndoaie, dă-mi forța
copacului de a redeveni drept.
Alungă din mine despotul încremenit
pe tronu-i de aur și dă-mi
curajul de a fi liber.
Numai așa mă vei recunoaște: fără
pecețile fierului pe mâini.
Ține-mă, Doamne, modest ca pragul casei,
pe mine de mine învrednicește-mă.
Amin!
11 comments
Amin!
Ma rog tie, revino cu versuri la fel de frumoase!
Un poet care picteaza cu sufletul sau esenta vietii tuturor in comuniune si traseaza astfel drumul catre revenirea noastra la matca intr o devenire vesnica.
Ce-a fost asta?!
Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul!
,,ci dă-mi umilința, iertarea și iubirea
celui înfrânt, ce-și ajută dușmanul”
„It is not the healthy who need a doctor, but the sick”. Matthew 9:13
Amin! Frumoase versuri, triste, dar adevărate. Aţi spus atât de multe prin această poezie, pe mine m-ai lăsat fără cuvinte. Frumoasă tare.
Mulţumesc, mi-ai făcut ziua mai bună.
Multă sănătate!
Splendid!
Ai revenit la prima ta iubire…… POEZIA !!!! Sa fii sanatos si sa scrii frumos!!
N-am plecat niciodată.
E prea frumoasa poiezia. am copiat o .am s o invat pentru a o recita..cand dau peste o capodopera o recunosc imediat si nu ma las pana nu o adun langa celelalte