D’ale aragazului

Dis-de-dimineață m-am apucat, ca tot poetul, să-mi aduc lumină-n casă și în gând lustruindu-mi aragazul. Și mi-au venit în minte niște proverbe și zicale românești, adevărate perle de înțelepciune populară, toate legate de aragaz (ca să nu fugă). Mărturisesc că n-aș fi scris niciun rând despre asta, dar când lustra nu mă mai inspiră, e bun și aragazul.

(Din volumul „Proverbe și zicale românești”, în curs de neapariție.)

O zi bună începe cu un aragaz curat.
Arată-mi aragazul ca să-ți spun ce tulburări psihice ai.
Viața n-are niciun haz cu pete pe aragaz.
La omul sărac nici aragazul nu lucește.
Fie plita ca o stea, tot mai freci un pic la ea.
„Cif New Kitchen” face fix ce făcea și vechiul „Tix”.
Nu lăsa pe mâine ce poți face la aragaz.
Dacă-ți iei un aragaz, nu mai ai pic de răgaz.
Drag ca lumina ochiurilor.
La aragazul pătat, un ochi plânge, altul râde.
Vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi pata de pe ochiul tău.
Sări-ți-ar ochiurile!
O fi luna lui Cuptor, dar nici plita nu trebuie neglijată.
Spală fierul cât e cald.
Câinele moare de drum lung și prostul de grija aragazului.
A fi cu ochiurile-n patru.
Aragaz ți-ai luat, necaz ai căpătat.
Iubește-ti aproapele ca pe propriul aragaz.
Nu-i durere mai cumplită decât pata de pe plită.
Ochii femeii mint, dar ochiurile nu.
Aragazul nu-i păcat, să-l speli cu rugăciuni. Pune mâna și freacă!
Flacăra iubirii nu se reglează din buton. (Și orice pasiune arzătoare.)
Degeaba cucerești lumea, dacă ai aragazul murdar.
Gospodina lăudăroasă stă cu aragazul la poartă.
Corb la corb nu-și spală ochiul.
Vrei, nu vrei, spală, Grigore, aragazul!
Freci, nu freci, vremea cârpei trece.
Milă mi-e de tine, dar de aragaz mi se rupe inima.
Cine se frige cu ciorba suflă și în iaurt și are grijă să nu picure.
Nu țeava contează, ci meșterul care ți-o pune.
Despre ochiurile de aragaz: Unde-i unul, nu-i putere.
Așchia nu sare departe de trunchi și nici picătura departe de oală.
Banii n-au miros, așa că nu spăla aragazul cu ei.
Dumnezeu îți dă aragaz, dar nu ți-l și spală.
Aragazul e oglinda omului.
Omul harnic, muncitor, dă cu Forte* și-n cuptor. (* Forte – detergent puternic)
La plita mea, ce strălucea / Priveai atât de des, / O lume-ntreagă-nțelegea, / Tu nu m-ai înțeles.
Aragazul e sfânt la casa omului, dar nu te închina la el.
Aragazul e sfânt la casa omului, dar nu-l spăla cu agheasmă.
Aragazul e sfânt la casa omului, dar nu-l aștepta pe popă să ți-l spele.
Aragazul curat nu ține de foame.
Nu murdări omul cu vorbe, că nu-i aragaz să-l mai speli.
Degeaba te dai cu parfum, dacă ți-e murdar aragazul.
Prostul nu știe care-i pluralul corect de la „aragaz” nici dacă-și cumpără mai multe.
E cu cu farduri pe obraz, dar cu seu pe aragaz.
Aragazul de fițe cu cheltuială se ține.
Prietenii (iubirile) vin și pleacă, aragazul rămâne.
Dacă dacii ar fi avut aragaze, n-ar fi scris nimic pe ele. (Pe al meu scrie ARCTIC.)
Degeaba ai patru ochiuri, dacă nu vezi nimic.
Aragazul e arma prostului/răzbunătorului, căci el amenință: „Lasă că ți-o coc eu!”
Omu-n viață, cât trăiește, aragazu-și lustruiește.
Țara arde și eu spăl aragazul.
Ai, n-ai gaze, îți iei aragaz.
Toată lumea își trage gaz fiindcă nimeni n-a reușit să-l împingă.
Dacă nu-ți place mâncarea, schimbă bucătarul, nu aragazul.
Fără aragaz, viața e pustiu.
Viața fără aragaz, ca olteanul fără praz.
Dacă ți se coace ceva, mai uită-te și la oameni, nu doar la aragaz.
Aragazul nu-i pentru cine se nimerește, ci pentru cine pregătește.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!