– Oare ce a vrut să spună poetul?
a întreabat profesorul mângâind cu palma
cartea de poezii, coapsa ei de hârtie.
Părea că nici el nu știa și cerea ajutor,
pe deasupra ochelarilor sufla înspre noi
un nor încărcat de fulgere verzi.
– Poetul n-a vrut să spună nimic,
am răspuns toți în cor.
– Cum așa? Nu se poate!
Și noi iar am răspuns într-un glas:
– Poetul n-a vrut să spună nimic.
Poezia e nespus de frumoasă
și nespus trebuie să rămână totul
ca totul să fi spus.
