Lume, lume! Adevărații șoșoni rusești! Renumiții șoșoni cu nuoua invențiune contra alunecărei.
Zăpadă, mâzgă, sau polei,
N-aluneci nicidecum cu ei!
Doar pe la graniță nu-i purtați, că puteți aluneca ba în Crimeea, ba în Donbas.
A nu se lăsa noaptea la ușă, că-i găsiți dimineața unul la Cernăuți și unul la Chișinău!
Nu trebuie spălați, că-i linge domnul Ion Iliescu & comp.
Noi, românii, am ocupat toată strada Alexandri, măi. La 3 sunt eu, cu dentistica și bolile de gură. Peste drum e Goldberg cu puțistica și bolile rușinoase. Lângă el e Bercovici cu ochistica și ochelăria. Pe urmă vine, pe partea asta, Herskowitz – cu gravidistica și bolile păsărești. Feldman e cu nasolismul, gâtăria și urechistica. Numai doctori medici! Și cum dai în Independenței, ioi! – numai nenorociți de jidani, prăvălie lângă prăvălie, cu scrumbiile și cu măslinele lor împuțite!
Protipendada și demoazelele de clasul întăi se vor îmbarca din portul Podu Roș. Vaporul, printre cele mai solide și mai repezi, va poposi în escală la Pod de Piatră, unde se va sui caracuda de clasuri inferioare, care va să zică pulimea. Urmând tot în jos, pe Bahlui, transatlanticul nu va mai opri decât la Holboca, pentru a urca la bord pacheturi cu hrană și Brifcor. Din Holboca va lua New York-ul în acul busolei și nu va mai opri pănă la Statua Libertăței. Pasajerii care au rău de Bahlui sau de mare se cere a face declarațiuni la îmbarcare pentru a primi pungi spețiale de borît.