Bacalaureatul bicicletelor – Momente și spițe (52)

      Bicicleta mea a luat bacalureatul din prima și cu notă maximă. A fost un bac mai greu decât la oameni, cu zece probe, nu doar cu trei. Și n-a copiat niciuna. În primul rând, bicicletele nu fură, ci sunt furate. În al doilea rând, niciun profesor de ciclism nu ar permite să se copieze la bac. Pentru că bicicletele trebuie să fie cu adevărat bine pregătite. Altfel, o singură mișcare greșită poate însemna moartea: și a lor, și a stăpânilor. Așa că nu se joacă nimeni de-a examenul.

            La română i s-a cerut să facă niște opturi, la proba de scriere, și să comenteze un aforism de-al lui Nichita Stănescu. Nu l-a confundat pe marele poet cu personajul de film. Îl prețuia pentru că scrisese atât pentru oameni, folosind cuvinte, cât și pentru biciclete, cu necuvinte. A vrut chiar să-l cunoască personal și l-a căutat de câteva ori pe acasă, în Piața Amzei, dar el nu mai dădea de mult pe-acolo. Stătea tot timpul singur într-un parc, vizavi de Academie, privind încremenit spre cer exact ca în propriul poem: “Pietrele deschid un ochi de piatră, / Oasele deschid un ochi de os”.

            Plecând de la aforismul stănescian: “A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”, Leta a susținut că, spre deosebire de oameni, toate bicicletele au un ideal în viață pentru că toate au – sau ar trebui să aibă – o oglindă. Fiind vorba de o oglindă retrovizoare, idealul bicicletelor se află înapoi, în trecut, cum spunea și Eminescu în dulcele stil clasic: “Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este”. Ea a arătat că tot mai mulți oameni capătă caracter de bicicletă, având un ideal în trecut. Aceștia spun că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

            La matematică a fost întrebată cât fac doi plus doi. “Nouă”, a răspuns Leta. Și a demonstrat că acesta este rezultatul corect, folosind calculul în baza Anastase. În aceeași bază, când își numără spițele, în loc de 64 îi ies o  sută. În baza Anastase împărțirea se face numai la numere mici, bine alese. Prin împărțire se realizează înmulțirea, ce tinde spre plus infinit.  A patra operație, scăderea, se aplică numai la numerele mari, aproximativ 20 de milioane. Un subiect destul de dificil.

            În cazul bicicletelor, învățământul pune accent pe înzestrarea elevului. Leta fiind înzestrată cu lanț, a vorbit despre lanțul trofic la biologie, despre lanțurile muntoase la geografie, la chimie despre reacția în lanț, iar la psihologie despre lanțul slăbiciunilor. Bicicletele nu mai învață în școală decât strictul necesar pentru meseria lor, aceea de a se deplasa. Sunt atâtea luccruri care nu îți aduc bani, dar fac viața mai frumoasă. Părerea Letei este că s-a exagerat cu această ultraspecializare. Bicicletele au ajuns să dea în gropi, mai ales prin București. Și nici nu mai știu să facă o declarație de dragoste, pericol ce îi pândește și pe copiii noștri. Noi le zicem în continuare copii absolvenților de liceu și le plângem de milă, deși ei au 19-20 de ani. Bicicletele se maturizează mai repede.

            La fizică i-au picat legile frecării, acea forță care apare la interacțiunea dintre două corpuri. Leta a demonstrat caracterul universal al legii arătând că și la biciclete și la oameni nimic nu merge ca lumea dacă nu ungi unde trebuie.

            La informatică Leta a efectuat câteva operațiuni la calculatorul propriu, unul fără jocuri și manele.

            La economie politică a vorbit despre anvelopa salarială, despre frâne în calea dezvoltării când la ghidon se află niște incompetenți, care n-au o direcție clară, un far călăuzitor, și pun economia pe butuci.

            Cea mai dificilă a fost proba practică. A trebuit să parcurgă zece metri pe o pistă pentru biciclete din Capitală. Cu mult noroc a trecut și de această grea încercare. Totodată, a fost admisă și la proba teoretică, deoarece aceea era doar teoretic o pistă pentru biciclete.

            A luat zece pe linie. Pentru că a pus pedala pe carte. N-a pierdut vremea prin cluburi și prin parcuri, ca bicicletele de fițe, n-a stat toată ziua la calculator, ci calculatorul a stat la ea, n-a așteptat să câștige la loto ori să devină amanta unui biciclet celebru și cu bani, din Tour de France. Sigură pe învățătura ei, nici nu s-a sinchisit de camerele de supraveghere amplasate peste tot prin oraș.

            Într-o țară înlăcrimată după bacalaureat, Leta e fericită. Am și înscris-o la o facultate pentru biciclete, cu învățământ de la distanță și în viteză, deși sunt sigur că ar fi făcut față și la una umană, ba poate că ar fi fost chiar fruntașă printre colegii ei de gen neutru, produși ai învățământului românesc de astăzi. Pentru că Leta mea e o bicicletă ungurească. Și fabricile din Ungaria nu scot tâmpite pe bandă rulantă.

            11 iulie 2011