Despre Gheorghe Grameni, primarul comunei Mihai Viteazu, din județul Constanța, s-a scris în ziare că a câștigat un mandat dând câte un adidas înainte de alegeri, iar perechea după, când a fost reales. De fapt, zice el, era vorba de teniși. Și nu i-a dat el, ci Direcția de Finanțe, din mărfuri confiscate. La rugămintea lui. Și nu i-a dat pe rând, ci pe amândoi deodată. Și nu în campania electorală, ci înainte! Primarul nu știe ce să mai facă să i se dezlege de la gât acești adidași falși care au început să pută.
Povestea e veche de patru ani, de când un jurnal național a luat în serios o glumă, și de atunci e reluată mereu și peste tot în presă, pe nemestecate, iar Gheorghe Grameni nu mai scapă de adidașii ăia electorali, orice-ar face.
N-a vrut să ducă o luptă cu ziarele, pentru imaginea lui; sau o fi vrut, dar n-a avut cu ce, fiindcă nu scrisul de mână și subtilitățile limbii sunt armele cu care știe el să se bată cel mai bine.
– Am terminat opt clase, își explica primarul reticența față de cuvenitul drept la replică, dar nu prea mai țin minte din cărți. Mă și duceam mai rar la școală, știți cum era… mergeam doar la câte o lucrare de control, la teză… Aveam multă treabă acasă. Doar matematică știu. Cu româna, mai așa, că eu sunt aromân.
Ca dovadă că știe matematică, recită teorema lui Pitagora, fără greș, precum și formula ariei trapezului. Dar a triunghiului? Nu, pe asta nu, dar o știe pe-a dreptunghiului. Zice că e bun și atât.
– Dar știți să și demonstrați teorema lui Pitagora?
– Cui? Și de ce? Că eu dacă zic ceva aici în comună, toată lumea mă crede, toți zic ca mine.
Adversarii lui îi contestă și aceste studii, spun că de fapt ar avea numai șapte clase și că se împăunează cu 8, vrea să pară mai instruit decât e. Dar primarul le poate da oricând peste nas cu diploma de opt clase, pe care o ține cu mândrie acasă înrămată, să o vadă și nepoții. E un motiv de mândrie pentru că în familia lui e singurul dintre cei șapte frați care a ajuns până la acest nivel. Și peste astea 8 clase mai are și o școală mai specială, mai bună decât școala obișnuită, ceva ce detractorii săi nu sunt în stare să-și pună la autobiografie: pușcăria. Adevărata școală, mama școlilor. Nu degeaba i se spune „școala vieții“ și „facultate“.
– Am fost pentru puțin timp șofer… Deci se vede și de aici că am 8 clase, că altfel nu luam permisul. Prin ’83 am căzut cu un camion de grâu… Știți cum era atunci: unul la siloz, unul acasă. Și m-au legat. La pârnaie am învățat eu multe lucruri care mi-au fost de mare folos în viață.
Biroul primarului e înțesat cu aparatură modernă: becuri ecologice, aer condiționat, combină muzicală, televizor, calculator etc. Pe birou stau aliniate frumos câteva telecomenzi, unele cu rost incert, căci scapă împerecherii mentale cu un aparat existent în cameră. Și-o fi adus omul și câteva de acasă. Un monitor Philips, plat, de mărimea unui geamantan, tronează pe birou.
– Măcar e bine că ați învățat să lucrați la calculator.
– Am învățat pe dracu’. Sunt o grămadă de butoane, te zăpăcești de cap. Ce, eu am timp de stat la calculator? Nici n-are unitate, e numai monitorul ăsta, îl țin așa, de frumusețe, că trebuie să fie și un monitor pe birou. E pentru impresie.
Pentru impresie și pentru camuflare. Când e surprins de vreo întrebare, se ascunde după monitor până-și formulează răspunsul în cap. Sau te pândește de după ecran cu niște ochi vioi, de șoarece ieșit la ronțaială pe furiș.
– Nici n-am nevoie să folosesc calculatorul, că eu am totul în cap, zice primarul cu un zâmbet larg pe fața grasă, ca un colțunaș lipit pe o minge de baschet. Vrei să-ți spun totul despre comuna asta? Uite!
Închide ochii și începe să numere ceva în gând și pe degete. Apoi murmure cifre și nume. Adună în minte oile din comună, atâtea la cutare, atâtea la cutare, și la final spune câte sunt de toate. Știe și dacă cineva a tăiat o oaie sau a vândut vreuna și le scade din total.
– Știu pe de rost și vacile din comună, caii, găinile, suprafețele agricole, producțiile la hectar, populația comunei, defalcată pe copii, adulți, bătrâni, femei, bărbați. Am totul despre comună aici în calculatorul meu – și se bate cu un deget în tâmplă.
Animalele din comună nu le știe doar global, statistic, ci le cunoaște pe fiecare în parte. Dacă vede o oaie pe drum, știe a cui e. Pe locuitori tot așa îi știe: pe nume, pe porecle, cu averile, cu bolile, cu semnele particulare ale lor. El a fost cioban, ca toți strămoșii lui aromâni, și are această capacitate deloc surprinzătoare la un cioban: memoria amănuntelor. Când era cioban și avea sute de oi în turmă, nu confunda niciodată o oaie cu alta, deși toate erau aparent identice. Zice că poate recunoaște fiecare oaie din câteva mii, deci are destulă memorie pentru a procesa situația economică a comunei, iar hard-ul nu pare ruginit. Gândește simplu și masiv. Secretul lui, când nu înțelege ceva, e să se gândească la acel lucru ca la o oaie; iar o situație complexă trebuie tratată ca o turmă.
Cum-necum, așa, doar cu teorema lui Pitagora, cu aria trapezului și cu institutul de 3 ani la Poarta Albă, secția drept comun, liberalul Gheorghe Grameni a câștigat al treilea mandat de primar, doar un popas în lungul șir al mandatelor pe care se gândește să le câștige.
Al treilea mandat și l-a adjudecat din primul tur, cu 85 la sută. A candidat și fiul său Iancu, din partea PD-L. El l-a pus să candideze. Ca să mai tragă voturi de la contracandidați. O măsură strategică.
– Și dacă ar fi câștigat el?
– N-are cum, că nu mă ia nimeni în comuna asta. M-am gândit că dacă mă retrag? Se poate întâmpla și asta dintr-un motiv sau altul. Și atunci să vină următorul de pe listă, fiul meu, ca să nu se înstrăineze primăria din familie.
Cu 10 consilieri liberali de-ai lui, din 13, și cu 3 opozanți, din care unul e băiatul lui mai mare, Grameni are comuna la picioare pentru încă multe mandate.
Succesul său nu stă în adidași. Asta cu adidașii e o minciună, ține primarul să reamintească de câte ori poate. El dă altceva: produse alimentare. Și nu doar în campania electorală, ci tot anul, la sărbătorile mari, dar și la cele mai mici, chiar și când nu e nici o sărbătoare. Și asta din 2000, când a dat gluga ciobănească pe eșarfa de primar. În fiecare an, de Paște, umblă cu remorca prin sat și la fiecare poartă lasă un săculeț de 20 de kilograme de făină, două kilograme de zahăr și două de ulei și o felicitare „gata scrisă din producție“.
– Sunt 800 de gospodării în comună. Am dat și voi da la toate, una nu scapă, în fiecare an. Am vrut să mai sar câte unul, că l-am văzut cu tractoare și cu mașini în curte, dar a fugit după mine și striga că lui de ce nu-i dau, ce, el nu-i cetățean al comunei?
La fiecare Crăciun, pensionarii primesc de la primărie un cadou de 150 de lei vechi. Așa face el bugetul, să fie bani pentru bătrâni. Cei 600 de copii din comună primesc cam tot atât, în jucării, dulciuri și rechizite, dar din banii lui. Și de ziua lor, de 1 Iunie, dar și în zile oarecare, când niște funcționari de la finanțe, din Constanța, nu mai au ce face cu mărfuri confiscate și le aduc tocmai în Mihai Viteazu să facă filotimie. Nu trebuie decât să dea un telefon. Vara îi trimite pe școlari în excursii de o zi cu microbuzul școlii, cu motorină de la primărie și cu câte 10 lei de cheltuială din partea primarului. Sătenilor mai necăjiți le ară grădinile fără bani; cine are nevoie de haine, de bani pentru medicamente, pentru o operație, de mâncare, vine la nea Dina, cum i se spune în comună, și el dă la toată lumea.
– O să te votăm toată viața! strigă cu înflăcarare Maria Hărpăilă, căreia primarul, întrerupând interviul pentru o scurtă audiență, din ușă, tocmai i-a promis că va trimite pe cineva să-i desfunde fântâna din curte și să-i repare căruța.
De la ce berbec mitic o fi rupt primarul acest corn al abundenței? Nu e deloc un secret.
– Are de unde , păcatosul!, spune cu năduf Gicu Iliușcă, de la PNG, opozantul primarului. A venit după revoluție cu vreo 50 de oi la noi în comună. Dracu’ știe cum a făcut, cum s-a învârtit, că-l duce mintea, nenorocitul, și le-a înmulțit la 500. Le-a vândut, a trecut pe culturi. A tot cumpărat, a cumpărat, acum are 140 de hectare el cu doi băieți și cu ginerele, dar lucrează 2.500 de hectare. Utilaje are să lucreze 5000 de hectare, plus tractorul primăriei, pe care îl ține la el acasă. Din 400 de hectare de vie, câte are comuna, 100 sunt ale lui. Aproape jumătate de comună e a lui. Magazinele, moara, brutăria, benzinăria, pensiunea, tot ce mișcă în economia locală.
– Dar cum de s-a putut îmbogăți așa de repede? A acaparat aproape tot. Asta nu mai e o comună, e republica lui El Adidaso.
– Îl duce și mintea, dar are și noroc ticălosul! – spune Gicu Iliușcă, neuitând să agațe de fiecare dată o tinichea de numele primarului. Un noroc ce nu s-a pomenit! A mâncat mult căcat de mic, altfel nu se explică. Domnule, unde pune el mâna sare banul în sus. Ați prins azi ploaia aia cu piatră, da? Ați văzut, la toată lumea a stricat culturile, le-a pus la pământ, dar la el nici nu le-a atins. A turnat cu piatră exact până unde începe pământul lui. Anul trecut a fost secetă și s-a uscat tot, numai la el a plouat, domnule!
Dar numai cu norocul, cât ai fi de norocos, n-ai cum să faci atâta avere. Mai trebuie și să faci parapeți la podurile din comună cu mai puțin ciment și fără armătură. Se vede asta la parapeții care s-au rupt la prima atingere. Pui ceva la podul de peste râu, pui ceva și în podul de acasă. Așa merge treaba. Trebuie să aloci un buget mare pentru pietruirea ulițelor și în realitate să pui piatră numai de un deget. Chiar am mers cu primarul pe o uliță și i-am arătat cât de puțin pietriș e, dar el a sărit: „Păi cât vrei să fie, domnule, să te scufunzi în prundiș? Atât trebuie să fie“. Fundația străzilor trebuie să o faci cu pietriș amestecat cu humă, iar asfaltul să fie și el subțire, nu mai mult de două degete. Dacă va sări la prima trecere a unei mașini, cu atât mai bine: se pune alt asfalt. Mai trebuie, de exemplu, să pui centrală termică la biserică, pe banii primăriei, și să apară una exact la fel și la popă acasă. Ca să nu răcească omul. Dacă ar veni răgușit la biserică, nici nu s-ar auzi bine când îi îndeamnă pe credincioși să-l voteze pe Grameni.
Să reabilitezi școlile, grădinița, căminul cultural, că toate-s ca noi, și să-ti crească și o vilă în curte. Să știi cine lucrează pământul, ca să i-l ari tu, dar și cine nu-l lucrează, ca să pui tu mâna pe el. Să știi pe unde va trece autostrada Constanța-Tulcea, ca să cumpere băiatul tău pământ taman acolo. Să primești fonduri de la județ cu licitația gata făcută, cu dedicație pentru firma cutare. Și ca să poți face toate astea, trebuie să fii primar. Unul ales și reales, influent, adorat de electoratul sedus cu găletușa. Îl adoră și profesorii, care-s navetiști, deci nu votează în comună, dar vorba lor bună, pusă când și unde trebuie, e magnet de voturi.
Dorina Cârtog şi Gherghina Zalle, directoarele celor două şcoli din Mihai Viteazu, parcă-s îndrăgostite de Gheorghe Grameni. O vorbă mai în răspăr n-ai scoate de la ele. Sunt mulţumite că primarul e deschis la propunerile lor şi face şi pe dracu-n patru când ele îi cer câte ceva. Le-a făcut şcolile ca noi, cum nici la oraş nu există, cu centrale termice performante şi veceuri ca nişte farmacii. Gherghina Zalle vorbeşte chiar exaltat despre relaţia extraordinară a primarului cu şcoala. Sunt 38 de profesori în comună, toţi fac naveta 50 de kilometri din Constanţa, şi primarul le plăteşte abonamentele la toţi, ceea ce în alte comune nici nu se poate visa.
– Sper că ne va da şi bonuri de masă, visează doamna Zalle, fiindcă el e inteligent şi ştie că, dacă îşi câştigă de partea lui intelectualitatea, câştigă simpatia întregii comunităţi.
Primarul știe cum și unde să ungă mașinăria ca să meargă perfect.Nici nu ascunde asta.
– Da, le dau, le dau, de ce să nu le dau? La toți! Că sunt și un om credincios, am și de unde da. Am făcut avere cu mintea mea și cu munca mea. Zic adversarii mei politici că… care adversari, că-i iau și cu 95 la sută, dacă vreau… zic ei că am pus mâna pe comună? Da, am pus. Dacă am bani și vreau să cumpăr pământ, doar n-o să mă duc să cumpăr în alt județ. Și dacă fac o inițiativă particulară, o fac aici, angajez forță de muncă locală, nu mă duc pe ascuns în altă parte. Eu fac totul la vedere, domnule, cinstit și cu banul jos!
Primarul nu recunoaște că a dat adidași în campania electorală – acei adidași despre care s-a scris atâta în presă –, dar în comună, se vede și cu ochiul liber, sunt mulți purtători de adidași, același model. E drept, nu i-a dat unul câte unul, cum în mod fals și tendențios au scris ziariștii. Așa că pe lângă adidașii de la gât să i se mai lege, pe bună dreptate, și comuna Mihai Viteazu, care îi aparține.
Reportajul a apărut în „Cotidianul“ din 3 iulie 2008. Atunci primarul Mihai Grameni era la al treilea mandat. Astăzi, 29 octombrie 2015, căutând pe site-ul primăriei, am văzut că tot el e primar. Oamenii de acolo se țin de cuvânt: îl votează toată viața!
