Când vii și pleci

Când te așezi lângă mine
e și cum ai fi fost mereu aici,
ca și cum trupul meu ar ști deja
unde să-ți facă loc.

Uneori te așezi direct în mine
și ca să stăm alături ar trebui
să te îndepărtezi puțin.

Tăcerea dintre noi nu apasă,
nu cerșește cuvinte,
doar curge încet dintr-unul în altul
ca un râu liniștit, acoperit de plauri,
și ne cuprinde fără grabă până peste
frunțile rezemate de un sentiment.

Iar când pleci, nu pleci de tot,
rămâi în toate cuvintele nespuse,
rămâi în aer, în spațiul dintre clipe,
știu tot timpul că ești pretutindeni
după felul cum dimineața
se sprijină de fereastră
și mă strigă pe nume cu glasul tău.

22.02.2025

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!