DIVERSE
48 posts
De bine despre poșta cea rea
După lupte seculare care au durat 30 de ani, Poșta Română și-a făcut în sfârșit serviciu de curierat. Se cheamă Stai Acasă Plus (denumirea pare de inspirație iohannistă). Am intrat…
Aleg masca
O știre îngrămădită printre altele la Digi 24: o doctoriță declară sub anonimat că la spitalul ei, nu contează care, deja se face trierea bolnavilor de Covid. Acea alegere între…
Iașul cu brațele deschise
Dan Lungu e mereu surprinzător. E ager, plin de idei, neobosit, cu mult umor, lucid, vizionar, îndrăzneț, genial și când se spală pe dinți. Acum a făcut-o din nou! A…
Tanti Maria
Am scris recent un text despre pișorcoșii de la casa de copii, unde am crescut. Eram printre ei. Sper că am putut reda cât de cât fricile, rușinea, zbuciumul…
Culmea traseismului politic
În 1999 am publicat în „Național”, cu deschidere pe prima pagină, reportajul numit „Vreau să fiu membru de partid!”. Descriam acolo ce ușor era să te înscrii într-un partid, chiar…
Omul care te ține aici
O întâlnire emoționantă, azi, cu doctorul Dan Timofte, cel care m-a operat în toamna lui 2015. Ajunsesem în culmea obezității mele, la peste 155 de kilograme. Abia mă mai mișcam. Eram…
Cu tilinca în Montreal
Claudiu Olaru, arhitect român din Montreal, m-a vizitat aici, în Laval, ca să ne cunoaștem și să îi dau o carte. Mă așteptam să fie o întâlnire scurtă, la ceas…
„Cele mai frumoase reportaje” se lansează la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Campania „Premianții fără premii” organizează în ziua de 29 aprilie 2017, ora 1600, la Sala de Lectură a Bibliotecii, o întâlnire cu…