Am Mega aproape, în blocul vecin, Profi și Penny peste drum, sunt înconjurat de asemenea depozite de mâncare, mai am și lada frigorifică plină, și frigiderul, debaraua e burdușită cu de toate, de parcă aș aștepta războiul, foametea, apocalipsa. De parcă! Pot să nu ies din casă câteva luni, am provizii, așa că niște varză murată, care nu e nimic mai mult decât niște varză murată, o găsești peste tot, și la magazin, și la piață, n-ar avea de ce să mă bucure în mod deosebit. Dar vine soră-mea cea mică de la Florești (PH), Ana, (noi îi zicem Leta), mă îmbrățișează și-mi spune:
– Ce mai faci tu, frățiorul meu gras? Mi-a fost dor de tine – și-mi întinde o găleată cu varză murată.
– Ai treabă prin București, te ajut cu ceva?
– Nu. Am venit doar să te văd și să-ți mai aduc câte ceva. Să mai stăm și noi de vorbă oleacă, față-n față, că de când cu covidul ăsta, numai la telefon ne auzim.
Din octombrie, când am fost la FILIT, în Iași, n-am mai ieșit din oraș. Tot cam de pe atunci n-am mai văzut-o nici pe Leta, deși stă la la numai 80 de km, o plimbare scurtă cu mașina într-o după-amiază. Dar uite că dintr-un motiv sau altul nu m-am dus pe la ea, i-am zis doar la telefon că o iubesc și din când în când i-am mai trimis câte o poză cu mine și cu motanul. A venit ea, în schimb. Letușca. A aflat că de o săptămână zac la pat, rupt în două de o durere teribilă de șale – de la greutate, desigur –, și a venit să mă vadă, să mă încurajeze. Și mi-a adus varză murată, din grădina ei, pusă cu mâinile ei. Plus alte nenumărate bunătăți în borcane de toate culorile, din cămara ei bogată.
Leta, deși e cea mai mică dintre toți frații, e de modă veche: își cultivă singură cam tot ce-i trebuie pe iarnă, având o bucată frumoasă de grădină la Florești, încinge tuciul din curte, își face tot felul de conserve, iarna își afumă porc, pește, face pastramă de oaie. De câte ori mă duc pe la ea, gătește pentru mine ce știe că-mi place mai mult, neapărat o tavă de plăcintă cu brânză, iar la plecare mă cocoșează cu borcane, oale cu mâncare gătită, pungi cu carne de la congelator – carne curată, sănătoasă, adusă de la țară, din Botoșani. E felul ei de a-mi arăta dragostea, că poezii nu scrie. Nimeni nu pleacă de la ea cu mâna goală. Așa era și mămica, așa era și tătuța, bunicul nostru.
Așadar, am niște varză murată care nu e chiar o simplă varză murată, e capodopera domestică a unei gospodine perfecte, sora mea, care a venit la mine în singura ei zi liberă pentru că i-a fost dor și nu mi-a trimis o poză cu ea și cu cățelul ei, cum aș fi făcut eu, ci a venit pe neanunțate să mă vadă, iar asta, credeți-mă, te poate hrăni o viață întreagă.
Mergeți la oamenii dragi, de care vi-i dor, oricine-ar fi, nu doar frați, strângeți-i în brațe, spuneți-le că-i iubiți. În caz că nu vă pricepți să vă exprimați sentimentele, bine-ar fi s-aveți la voi niște varză murată. Vor înțelege ei. Căci unde varză nu e, nimic nu e.
