Dumnezeu e atotputernic, el poate să facă
un Dumnezeu mai mare decât sine, să-l picteze
pe coaja unui atom și să i se închine
cu adâncă smerenie.
Atât e de puternic și de bun. De aceea
el este primul dintre cele cinci lucruri sfinte
la care sufletul nostru se apleacă
oglindindu-se ca-ntr-un izvor
și numai așa poate, nevăzut fiind,
sieși să i se înfățișeze.
Ehei, izvorul, cum ne spun înțelepții,
e cartea în care ne scriem frumusețea,
mereu se duce la vale și ne întoarce mereu
la prima pagină făcând
frumusețea noastră să pară fără sfârșit.
Izvorul, spunerea, înțelepții,
cartea, scrisul, frumusețea,
timpul, mișcarea, materia, eterna reîntoarcere,
începutul și aparențele:
acestea sunt lucruri asupra cărora
vom zăbovi îndelung, dacă tot veni vorba
în strofa a doua.
Le vom lua pe rând, dar mai întâi să nu uit
să vă spun că am primit cândva un stilou,
nu spun de la cine, e secretul meu,
și scriu cu el numai poezii și nimic altceva.
O dată, o singură dată, am tras o linie pe o foaie,
în rest numai poezii am scris, cum v-am spus.
Era o foaie ruptă dintr-un caiet de dictando,
nu știu cum rătăcit printre cărțile mele.
Voi pe ce fel de hârtie scrieți?
Simplă sau liniată?
Între cărți mai era și o vedere mai veche
pe care mi-am scris-o singur în armată
ca să creadă camarazii că mă iubește și pe mine cineva.
Îmi amintesc, în ziua aceea
mi-am găsit valiza spartă și fără conservele rusești
cu mare greu căpătate de mama.
Greu, domnilor, greu mai era cu mâncarea
în comunism, v-aș putea vorbi zile în șir
despre cozile la pungile cu gâturi de pui,
chiar v-aș spune câte ceva despre gâturile de pui,
dar mai bine nu, mă tem că iarăși
mă voi pierde în amănunte.
Vine acuși curierul, îmi aduce
un pachet cu mâncare pentru pisici.
1 comments
Mulțumesc! Asta ne salvează pe noi românii! Eu sunt căsătorită cu un francez. Este pensionar si a fost fermier, avea vreo 200 vaci, cultiva tot ce avea nevoie pentru ele plus cateva sute de ha de tutun…muncă ca la nebuni. A lăsat totul fiului său care in urma unei asocieri nefericite a pierdut totul…dar nu contează că e copilul lui si copiii asa cum sunt, sunt ai noștri. Azi l-am avut la masa la prânz pe fiu cu nora. Se vorbește despre război…ei nu au cunoscut lipsurile…sunt generațiile cele mai îndestulat ale acestei frumoase si bogate țări. Știți care este tragedia? S-au scumpit carburanții…cu câteva centime si nu mai găsim în magazine muștar si ulei!!!! Este de neconceput!!!! Dumneavoastră vorbiti de gâturi de pui…eu am amintiri de coșmar cu unghiile de porc…că porcul pleca la ruși…că de acolo vine ploaia…sau războiul…si o sa imi amintesc si dupa ce o sa plec in lumină, cum fetita mea cea mare, pe la vreo 4 anișori, sugea oscioarele care ieșeau din unghiile de porc fierte in oala de presiune…si sugea ca aveau gust de carne, dar nu era carne…imi plânge si acum sufletul de mama ca nu aveam ce să dau să mănânce cum se cuvenea copiii lor mei. Eu nu am vrut ca acea clică bolșevică a lui Iliescu ( care nu a tras în noi 18-22) sa ii împuște, eu vroiam sa ii lase sa moara de foame si frig…dar tătucul a vrut să ii împuște, sa isi amintească toata Europa cu dezgust despre ce fel de popor violent este poporul meu …ca nu s-a mai întâmplat niciunde decât revoluții de catifea, numai în România au ucis copii…poporul meu este creștin, nu vroia sânge în ziua sfântă de Crăciun…dar frontul vroia sânge…sa uităm, sa iertăm…eu nu!