În barul acela cu aer sărac
Era loc şi de noi, şi de moarte.
Afară se tăia un copac.
Afară se murea ca la carte.
Timpul, rănit, zăcea la o parte
Zvâcnind pe sub mese – tic-tac.
Ce aproape erai, dar departe…
Vorbeam în delir ca să tac.
Afară se tăia un copac.
Îl făceau bucăţi ca să-l poarte
Prin oraşul murdar şi posac
Până la fila de carte.
În barul acela cu foarte
Mic preţ la cafea şi coniac,
Noi, străini, vorbeam despre arte.
Afară se tăia un copac.
2 comments
Mi-ar placea sa fie aici toate (la cele care sunt deja pe internet ma refer), mai ales cea cu toamna.
Parca poezia asta e scrisa din sentimentele mele contorsionate. O citesc cu mainile, cu inima si cu trecutul mei. O ador!