În 1999 am publicat în „Național”, cu deschidere pe prima pagină, reportajul numit „Vreau să fiu membru de partid!”.
Descriam acolo ce ușor era să te înscrii într-un partid, chiar dacă declarai că până cu o zi în urmă fuseseși membru la altul, cât de găunoasă era sforăiala ideologică, atmosfera de acolo, cum te luau de la ușă cu pupături, semnați, semnați…
Pentru asta am umblat timp de o săptămână pe la vreo 15 partide și m-am înscris în toate cu ușurința cu care aș fi depus niște bilete la loto. Doar la legionarii lui Marian Munteanu nu am fost primit, mi-au cerut recomandare de la un mițos de-ai lor, că umblau toți cu sumane pe umeri și încinși cu chimire late, așa că am renunțat, eu preferând pe atunci geaca de blugi, nu sumanul.
Îmi amintesc că reportajul a avut ceva impact, întrucât regretatul Gică Voicu mi-a zâmbit, chiar era cât pe ce să-mi dea și o primă în bani, ceea ce nu a făcut totuși niciodată în cinci ani, cât am scris la „Național” – cea mai urâtă perioadă din viața mea de ziarist, care mi-a adus și o frumusețe de depresie mai târziu, de nu mai scap de ea nici azi.
Nu m-a înștiințat nimeni vreodată că aș fi fost fost exclus din vreun partid, pentru neplata cotizației sau din alt motiv, ceea ce mă face să cred că oficial sunt și acum membru în toate partidele parlamentare de astăzi, mai puțin USL, care nu era pe atunci. Bine că nu-s și în USL, chiar aș fi părut total neserios.
I-aș întreba acum de pildă pe cei de la PD: de ce naiba m-au băgat în PNL, unde deja eram? Asta înseamnă că acum am dreptul la două voturi în PNL? Chiar trei, pentru că m-am mai înscris și în 1990 la liberali, în Botoșani, tot pentru un reportaj. Ba patru, că m-am înscris și la Cataramă, care tot la liberali m-a dus. Am și la țărăniști două intrări. La care aripă oi fi acum?
Pot să mă uit cu dispreț la amărâții ăștia de traseiști, care au frecat băncile pe la câteva partide. Păi eu sunt în toate!
Acum, că ați aflat că sunt oficial în politică, aveți grijă ce vorbiți pe-aici despre partidele mele!
