Domnul Găină în Japonia

Domnul Găină este un pensionar din satul Pârcovaci, de unde izvorăște Bahluiul și o ia spre Iași ca să-l străbată. El a avut nesperata ocazie de a vizita Japonia, recent, călătorie plină de peripeții, ce a intrat imediat în istoria satului. Povestea o știu de la nepoată-sa, Diana Găină, elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Iași, care mi-a fost un fel de aghiontant desemnat de organizatori la Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT).

Așadar, domnul Găină a spart la bătrânețe bariera dealurilor din Pârcovaci și a ajuns tocmai în Japonia.

– Dar, Diana, cum a ajuns domnul Găină în Japonia?

– A zburat!

Diana face mereu glume pe seama numelui ei. Cică, zice ea, în Pârcovaci, această frumoasă localitate cu aproape 3.000 de locuitori, pe 2.000 și ceva îi cheamă Găină, iar pe restul Curcă. Desigur, există, așa cum îi stă bine oricărei așezări moldovenești, și câteva excepții, gen Apostoaie, Amariei, Avasâlcăi, Agrigoroaie etc.

Demult, când domnul Petru Găină a fost strigat la recrutare, au ieșit în față șapte flăcăi cu același nume. Apoi au fost strigați și cu inițiala tatălui, au mai rămas cinci. Inițiala bunicului a mai cernut până la trei. Abia inițiala străbunicului l-a deosebit dintre ceilalți Petru Găină pe tânărul Petru C. Găină, al lui Constantin G. Găină, fiul lui Grigore V. Găină, al lui Vasile Găină. Glumele avicole nu sunt așadar neobișnuite în Pârcovaci și nimeni nu se dă lovit în aripă. Nu se supără, cum ar veni.

Printr-o frumoasă întâmplare de rezonanță intercontinentală, una dintre fiicele domnului Petru Găină s-a căsătorit cu un japonez, pe care l-a cunoscut într-un muzeu românesc (ca să vedeți unde poate duce setea de cultură!), și s-a mutat la socri, în Japonia. Stând acolo, la capătul lumii, care de fapt poate fi și mijlocul ei, tinerei i s-a făcut dor de Pârcovaci și de ai săi. Pentru că soțul ei nu agrea să vină din Tokio la Pârcovaci, fiica domnului Găină și-a invitat tatăl s-o viziteze. El n-a pregetat, bucurându-se ca un adevărat Găină că va merge în Țara Soarelui Răsare, de unde răsună primul cântat de cocoși pe pământ.

Venind ziua plecării la un drum atât de lung, doamna Găină i-a pus soțului la pachet o găina friptă și ouă fierte – ce altceva? –, că nu pleacă moldoveanul fără mâncare la el nici până la Ieși, darămite peste mări și țări. El și-a mai îndesat în buzunar și niște eugenii, să fie. Rudele i-au urat călătorie plăcută, cu nedisimulată invidie, și și-au luat rămas-bun fâlfâind din mâini. Domnul Găină a cotit-o spre Hârlău, de acolo la Târgu Frumos – și dus a fost.

Putea să ajungă în Japonia prin Moscova sau prin Dubai. Mânat de nostalgia tinereții petrecute sub steagul roșu, când nu se poate spune că a dus-o foarte rău, a ales Moscova. Acolo avea de așteptat 12 ore între avioane și își planificase un somn bun și un prânz gospodăresc, bazat pe carne de pasăre.

În aeroportul din Moscova rușii s-au deovedit încă o dată dușmănoși cu românii.

Mirosul găinii fripte din bagajul de mână i-a alertat pe vameși. Au început să saliveze. Vă dați seama, nimeni nu gătește o găină mai bine decât cineva din neamul Găină din Pârcovaci.

– Nu e voie să aduceți porc în Rusia! au spus vameșii. Aveți pestă porcină în țară.

– Dar nu e porc, e găină! a protestat domnul Găină.

– Nu ne păcălești tu pe noi!

Rusnacii au confiscat găina, ignorând totala lipsă de asemănare dintre un porc și o pasăre. Ba mai mult, ca să nu se răspândească cine știe ce boală în Rusia, ori numai ca să-l umilească, ciolovecii au înfulecat găina în fața bietului român înfometat, spunând mereu:

– Harașo, harașo, bun porc, are gust de găină.

Domnul Găină a ronțăit niște eugenii și a reușit astfel să nu leșine de foame.

Când a aterizat în Japonia, lihnit, a scos din buzunar ultima eugenie, acest minunat produs românesc, atât de îndrăgit, care ține până la capătul lumii. A înfulecat biscuiții cu cremă și a aruncat hârtia pe jos, în aeroport, sau pur și simplu i-a picat din neatenție, nu contează. În aceeași clipă doi agenți l-au înhățat de câte o aripă și au început să țipe la el ca în filmele cu samurai, o cotcodăceală pe care domnul Găină nu o înțelegea.

Peste câteva minute a sosit și fiica lui. A vorbit ceva cu polițiștii japonezi, a lăcrimat, a dat ochii peste cap, și-a frământat mâinile. În cele din urmă a semnat ceva, apoi i-a explicat tatălui său că la japonezi nu e de glumit cu aruncatul hârtiilor de Eugenia pe jos. Și că trebuie fie să plătească o căciulă de yeni, echivalentul unui fes de euro, bani pe care nici ea nu-i avea, fie să presteze muncă în folosul comunității. Evident, el a ales să muncească. Nimeni din Pârcovaci, sat de oameni gospodari, nu se dă înapoi de la muncă.

Până acasă la ginere (Hanamuko, în japoneză) a moțait în mașină, obosit cum era de atâta drum. Acasă a adormit imediat, lungit pe o saltea. Fusese avertizat că așa se doarme în Japonia, ca la săraci, și n-a făcut pretenții. Ar fi dormit și pe țepușe de lemn, numai să stea oleacă întins după ce străbătuse jumătate de lume.

Când era somnul mai dulce, la primul cântat al cocoșilor, a venit un polițist micuț și foarte ager, ca un dihor, având pe braț trei salopete.

– Ia vedeți care vi se potrivește, i-a zis prin intermediul fetei (Musume, în japoneză).

Echipat cu o salopetă care-i venea perfect, domnul Găină a fost urcat într-o dubă alături de alți pedepsiți – cine știe ce vor fi aruncat și ăia pe jos – și dus la marginea orașului să sorteze gunoi.

Amenda era mare, nu ar fi plătit-o muncind zi de zi. Făcea tură dublă ca să achite totul în timpul scurt până la avionul de întoarcere. Nu voia să rămână cu datorii la japonezi, ar fi făcut Pârcovaciul de râs. Era dus dimineața la groapa de gunoi, seara era adus la Hanamuko al lui, unde cădea lat, dormea neîntors. Și tot așa zi de zi. N-a văzut nimic altceva cât a stat în Japonia, doar sticle, doze, plastic și carton.

Când a terminat pedeapsa, fata l-a dus direct la aeroport, având grijă să nu cadă vreo hârtie în urma lui. De data asta n-a mai trecuit prin Moscova, ci a schimbat avionul în Dubai. A fost o reală încântare, căci era plin de români pe-acolo, s-a simțit ca acasă.

S-a întors în sat ca o vedetă. Cine din Pârcovaci mai văzuse Japonia? Găinii și Curcii din sat îl mai întreabă și azi, curioși, cum e în Japonia, iar el le spune doar atât: că e o țară tare frumoasă. Apoi vorbește întruna, cu o atitudine zen, despre cât de important e să reciclăm deșeurile.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!