Ți-ai luat sau ți s-a dat o limbă. Ce faci cu ea?
Dacă e de porc, o faci cu praz și cu măsline.
Dacă e de vită, o faci cu mai mai mult praz și cu mai multe măsline.
Dacă e maternă, învaț-o, păstreaz-o, respect-o, fă-o mai frumoasă (pe cât posibil).
Dacă e de lingău, o savurezi sau o ignori. Sfatul meu e să te îndepărtezi de limbuitor. În el, în spân și în Omul Roșu nu trebuie să te încrezi.
Revenind la primele două cazuri, porc & vită, lucrurile sunt simple: fierbi bine limba întreagă, răzuiești stratul alb cu un cuțit, ca pe cartof, să rămână o limbă frumosă, cu textură minunată; într-un vas separat, undește în ulei prazul tăiat felii grosuțe și puțină ceapă, pune sare și piper, un păhărel de bere sau vin. Nu e nevoie de mai multe mirodenii, dar te poți distra cu ce-ți trece prin cap: n-are cum să iasă prost. Cantități? După limbă, la ochi. Să nu te încurci cu gramajul strict. Unește prazul cu limba, pune un pic de supă în care a fiert limboaca, lasă mâncărica la foc mic până scade cât să rămână puțin sos: nici ciorbă să iasă, nici prea uscată.
Fiind limbă, nu da nimănui, mănâncă singur. Cu pâine sau cu mămăligă. E o bunătate!
Merge cu vin roșu, sec, cu o feliuță de brânză cu mucegai alb. Poți să te faci mangă, ai motive.
Merge și o referință culturală. Ne orientăm spre străbunul Gheorghe Sion, cu a sa naivă, dar nemuritoare, „Limbă românească”. Fiind atât de cunoscută, presărăm pe ea puțin umor, iese o parodie.
Poftă bună, lectură plăcută!
Mult e dulce și gustoasă
Limba ce-o gătim,
Altă limbă savuroasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o degustăm,
Punem praz, măsline, bere
Și o-nnobilăm.
Românașul o iubește
Ca sufletul său
Și cu poftă o halește
Până crapă, zău!
De ce limba cea de vită
Să n-o preparăm?
Întingem în ea cu pită
Și ne săturăm.
Limba țării noastre sfinte
Astăzi o stâlcim.
Măcar limba cu măsline
S-o gătim cum se cuvine
Și să o cinstim.
Românașul o prepară
Pentru sine că,
Fiind scumpă, fiind rară,
Limba nu se dă.
