N-am niciun prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci și să îl folosești la ceva. Toți fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează.
Televizorul de la care îmi iau zilnic porția de vești proaste adună în el chițibușuri taiwaneze, turcești, nemțești, suedeze, englezești. Când nu voi mai suporta să aud de la televizor ce boroboațe a mai făcut Boc, aș putea să-mi dau o gaură în cap cu o bormașină nemțească.
Frigiderul meu răcește ca la nemți. Am în el niște salam făcut din carne cu dioxină adusă din Irlanda, unt elvețian, brânză italiană și murături bulgărești. Legumele românești, cumpărate din piață, au, de fapt, pașaport olandez sau turcesc. La mâncare mă ajută un robot franțuzesc și o gătesc pe un aragaz american.
Rufele – chinezești, turcești, rusești – mi le spală o mașină făcută în Dallas. Le calc frumos cu un fier franțuzesc pe o masă poloneză în holul pardosit cu gresie din Spania. Becurile elvețiene, cafetiera olandeză, computerul american la care scriu acest inventar domestic atât de cosmopolit, combina muzicală nemțească, telefonul finlandez, imprimanta americană cu tuș englezesc, toate acestea merg cu electricitate de la o firmă italiană.
Nimic în jurul meu nu e românesc. Copilul meu vorbește romgleza, ascultă numai muzică internațională, se închină la zeii japonezi ai electronicii și, ca toți din școală, vrea să emigreze în Statele Unite sau în Canada. Prietenii de altădată au devenit scoțieni: îmi dau bipuri ca să îi sun eu să mă anunțe că vin să stea la mine când au treabă prin București. Prietena mea cea mai bună, o pisică, e birmaneză. Cactusul e mexican, adus din Ucraina. Bicicleta Leta e coreeană. În casa asta construită de muncitori chinezi numai eu sunt român. Și nici asta nu-i sigur, fiindcă domnul Neagu Djuvara susține că aș fi cuman.
Frați cumani, mâncați mămăligă și mergeți cu Loganul!
(20 ianuarie 2009)
