Azi, mamă, dacă ai mai fi rămas
cu umărul proptit în supărările mele,
ți-aș fi dat o mână de ajutor
punând în locul tău un zâmbet.
Te-aș fi strâns în brațe cum m-ai strâns
tu când m-ai născut și nu ți-aș mai
fi dat drumul, să-ți dau viață, măcar
câteva zile din câtă viață mi-ai dat.
Azi, mamă, pe cerul pustiu dau norii
unul după altul ca pe filele cărții
încercând să te văd printre ei, dar de mult
te-ai mutat sub pământ, în stele fărâmițate.
Iarbă m-aș face, mamă, ca să te-mbrățișez
cu rădăcinile însetate de sângele tău.
Dar m-ai făcut om asemenea ție, nu iarbă,
și numai cu o lacrimă mai pot ajunge la tine.
București, 18 mai 2018
