Claudiu Olaru, arhitect român din Montreal, m-a vizitat aici, în Laval, ca să ne cunoaștem și să îi dau o carte. Mă așteptam să fie o întâlnire scurtă, la ceas…
Corodul e un punct undeva între Tecuci și Târgu Bujor. N-ai crede că te afli într-un sat românesc dacă, dis-de-dimineață, nu s-ar auzi guițatul porcilor și hărmălaia gâștelor. Mai degrabă…
Pentru ediția cu numărul 127 a campaniei „Premianții fără premii” vă propunem să întâlnim o personalitate complexă. Este vorba despre Viorel Ilișoi, jurnalist, scriitor, blogger, cusurgiu, un om iritat și…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Campania „Premianții fără premii” organizează în ziua de 29 aprilie 2017, ora 1600, la Sala de Lectură a Bibliotecii, o întâlnire cu…
Ion Dumitru e un țăran din comuna Pogana, județul Vaslui. A fost condamnat și închis în locul fratelui său. De două ori. Pentru că seamănă. Și pentru că Justiția. Gheorghe…
Nu bănuiam ce mă așteaptă când mi-a venit ideea să scriu un roman despre ziariști. Fiind despre ziariști, urma să fie publicat în ziar, capitol cu capitol, pe măsură ce…
Zilele trecute, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat dur postul Antena 3 pentru folosirea incorectă a limbii române (suna cam așa: „…în afara normelor admise de Academia Română…”). M-am…
Cum am putut să uit? Astăzi e ziua poetului Constantin Bojescu. Împlinește 68 de ani. Ticuță, cum îi spun prietenii, spulberă clişeul clasic al poetului galben de foame şi veşnic…
O tragică poveste de iubire petrecută demult, în veac, cutremură și astăzi: doi soți s-au sinucis, nu mult după căsătorie, când au aflat că de fapt sunt frate și soră.…
Trupul mi-l acoperă cu părul tău cel negru ca neadevărul: ochii mei întunecați să vadă strălucirea neagră din zăpadă, nobila, îndoliata spumă din șuvoiul laptelui de mumă, tremurul ciudat al…