Povestea tancului portocaliu de la Romsilva a apărut, nu mai știu sub ce titlu, prin martie 2009, în „Cotidianul”. Pun reportajul pe blog pentru că nu se mai găsește pe saitul cotidianul.ro; nici pe alte saituri nu l-am găsit întreg.
A necesitat o documentare de două săptămâni, din care patru zile de deplasare: două drumuri la Târgoviște, unul la Moroieni, unul la Călărași, cu haltă în Lehliu. Cu mașina redacției, cu șofer, cu fotograf, cu diurne pentru toți. Șase interviuri față în față, câteva ore de interviuri la telefon, 200 de lei cheltuieli de protocol (eufemism pentru șpaga dată unei surse discrete). Azi nu mai e posibilă o cheltuială atât de mare; prin urmare, un asemenea reportaj va fi făcut doar din redacție — cu telefonul și pe mail —, cu rezultat pe măsura mijloacelor.
Nu mai știu exact cu ce fotografi am fost pe teren. Au fost cel puțin doi. Și dacă aș ști, nu cred că au mai păstrat fotografiile. Ilustrez cu un montaj (2,26 minute) din câteva filmulețe (total: 45 de minute) pe care le-am obținut cu mijloace specifice.
La Romsilva s-a dat un tun de 300.000 de dolari. Cu un tanc. Mai exact, 294.330 dolari americani, iar tancul era galben. Încă și mai exact, tancul are în loc de țeavă un braț telescopic terminat cu o gheară, iar în față are montată o lamă. Și această arătare se numește buldomanipulator.
Utilajul, să-i spunem așa, stă pe chituci la Direcția Silvică (DS) Dâmbovița, păzit de un om și de câini, fiindcă cele 40 de tone de metal excită spiritul reciclării la țiganii din periferia Târgoviștei. Când îl vezi părăsit în curte, parțial acoperit de mușchi și licheni, nici n-ai spune că a costat 8.685.695.760 lei vechi. Mai pe scurt 8,7 miliarde. Așa stă din 2004, când a fost cumpărat, fiind pornit doar de două ori. “Când am pornit acest buldozer, am chemat un tanchist de la o unitate militară. Și acum, dacă ar trebui pornit, tot la un tanchist ar trebui să apelez”, spune inginerul Cătălin Călinescu, directorul DS Dâmbovița. Deci e tanc.
Dacă l-ar pune la vreo treabă, tancul i-ar aduce pe pădurari în sapă de lemn. Fiindcă înghite 80 de litri de motorină la oră, chiar și 100, dacă se încordează să hâiască mai mult; plus 10 litri de ulei pe zi, cât porția pe 3 luni a unui buldozer cam de aceeași putere. În plus, DS Dâmbovița ar trebui să plătească, lunar, vreo sută de milioane de lei vechi amortizare. E mai avantajos să stea nemișcat. Ca să lucreze, Domne-ferește, ar mai trebui găsit un buldozerist atipic, mititel și-al dracului, să încapă în burta utilajului, într-un spațiu strâmt. Deci un salariat în plus. Și încă unul, care să stea călare pe turelă ori să meargă pe lângă tanc și să strige la tanchist s-o ia când hăisa, când ceala, când să ridice și când să coboare lama, fiindcă omul de la manșete, dinăuntru, nu vede decât drept în față, prin două gemulețe ceva mai mari decât niște săpuniere. Mai adaugăm și o cisternă care să-i toarne motorină de două ori pe zi. Rezultă o totală lipsă de eficiență, drept pentru care utilajul stă la ruginit de când a fost cumpărat.
Deputatul Ion Dumitru, manager-director general al Romsilva în 2004, când tancul a intrat în inventarul instituției, zice că nu e tanc. E buldomanipulator.
 |
| Ion Dumitru (foto: Camera Deputaților) |
Ba e tanc, spun toți cei care l-au văzut. Un tanc cu gheară și cu lamă; dar un tanc tunat rămâne un tanc, tot așa cum un om cu picior de lemn și ochi de sticlă rămâne, totuși, un om. Și degeaba l-au luat la rost procurorii de la DNA, învinuindu-l că a dat 300.000 de dolari pe o drăcovenie care nu folosește la nimic, fiindcă — spune Ion Dumitru, bătând cu palma în masă, de sar bibelourile pe jos, ca să se facă înțeles mai bine — buldomanipulatorul e bun, dar nu a fost folosit la muncile pe care poate el să le facă, adică drumuri forestiere. A existat o conspirație prin care s-a urmărit neutilizarea utilajului util. Și, în al doilea rând, subliniază deputatul, banii cu care a fost cumpărată chestia aia nu sunt bani publici. Romsilva, explică domnia sa, argumentând cu un teanc de legi pe care secretara i le aduce pe brațe, este o societate comercială care administrează pădurile statului, plătește impozite la stat în rând cu marii agenți economici, nu are calitate de parte contractantă, are banii proprii. A, bine, dacă Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva nu a cumpărat tancul cu bani publici, în acest caz procurorii de la DNA au dat-o iarăși în bară când i-au făcut dosar penal fostului director. Romsilva și-a adus pădurea de-acasă. De unde bani publici?
Dar și dacă ar fi plătit tancul cu bani din buzunarul lui, Ion Dumitru tot a făcut o afacere proastă. “Dar nu eu am cumpărat utilajul, spune el. Consiliul de administrație a hotărât asta. Nu era treaba managerului general să facă achiziții”. Și mai cere un rând de acte. Deci Consiliul de Administrație.
Acest tanc a lăsat urme adânci pe drumurile lui prin România. Și are calitatea aparte de a fi atras în jurul lui, cu forță magnetică, reprezentanți din toate clasele sociale, de la interlopi la primul ministru.
Tancul a intrat în România în iulie 2003, venind din Ucraina, de la Ukrspetsexport, o întreprindere de stat care produce, importă și exportă armament, nu buldozere de uz forestier. Nu este un utilaj construit de la zero și care întâmplător seamănă cu un tanc, ci este chiar un tanc T55, mândria Armatei Roșii, modificat în așa fel încât să le folosească geniștilor la înlăturarea obstacolelor de pe șosele.
Un oarecare Vasile Colun a venit cu tancul în România. Colun e un basarabean fără domiciliu, fără identitate exactă, patronul firmei-fantomă Severom Trans SRL. Nu a fost localizat de procurori, deși a apărut cam peste tot pe unde apărea și tancul. “L-am văzut. Era un om de vreo 40 de ani, înalt de 1,80, cu părul argintiu, cu accent de basarabean. Părea un domn serios”, își amintește Marian Barbu, șeful Ocolului Silvic Lehliu, unde tancul a ajuns la un moment dat. Dacă părea un om serios, se explică multe. Câți oameni neserioși au tanc?
 |
| Mugurel Surupăceanu (Foto: Camera Deputaților) |
Fantomaticul importator s-a dus cu tancul direct la Rovinari. Firește, oricine ar avea un tanc s-ar duce la cu el la Rovinari, ce să caute cu el în altă parte? Tancul a sosit cu trenul în gara Rovinari, având ca destinatar firma Energoreparația Rovinari. Firma îi aparținea omului de afaceri Mugurel Surupăceanu, care avea să devină un an mai târziu prefect al județului Gorj. Surupăceanu susține că tancul i-a fost adus împotriva voinței sale, nenorocitul ăla de basarabean a trecut pe scrisoarea de trăsură numele firmei lui, el nici nu-l cunoștea pe basarbean, pur și simplu s-a trezit cu tancul la poartă. Mugurel Surupăceanu, neavând niciun amestec, e doar martor în dosarul penal. Oricui i se poate întâmpla să-i aducă cineva un tanc într-o bună zi.
Când a fost chemat de șeful gării: “Vino și-ți ia tancul”, Mugurel Surupăceanu s-a dus la gară și l-a luat. Nu se făcea să refuze. El zice că n-a fost la gară, dar alți 6 martori zic că a fost. Tancul a ajuns, tot împotriva voinței sale, în curtea uneia din firmele lui, Maestro SRL, aflată în apropierea gării. Aici tancul a stat pe o platformă mai mult de un an de zile, fără ca Surupăceanu să-l vadă. Deși nu știa că are un tanc în curte, Surupăceanu făcea cărări prin Rovinari și prin Turceni să vândă un tanc cu aptitudini de buldozer, bun la nivelat haldele de steril sau zgură. Angajații lui Surupăceanu s-au apucat de capul lor să vopsească tancul din galben în portocaliu, ceea ce i-a crescut valoarea de la 6.250 de dolari, cu cât figura în actele vamale, la aproape 300.000 de dolari, cu cât l-a cumpărat, în cele din urmă, Romsilva. Nici așa vopsit nu l-a vrut nimeni în Gorj, deși a intervenit și baronul Mischie cu niște telefoane.
Dacă n-ar fi survenit un lanț de coincidențe dinspre lumea politică, tancul ar fi zăcut și azi în curtea lui Surupăceanu. Fără ca acesta să știe, bineînțeles. Dar iată că, în martie 2004, Surupăceanu se hotărăște brusc să renunțe la afaceri, îi cedează mamei sale toate firmele. Coincidența face ca, fix o lună mai târziu, primul ministru Adrian Năstase să îl numească pe Surupăceanu, rămas fără niciun venit și stând la mila mamei sale, prefect de Gorj . De aici înainte, alte coincidențe fac tancul să defileze impetuos pe la alte firme până va opri definitiv și pe bani grei la Romsilva.
O coincidență este aceea că Ion Dumitru, directorul Romsilva, tocmai căuta un utilaj pentru făcut drumuri forestiere. Dar unul așa, mai portocaliu, mai cu lamă în față și gheară, cum nu mai exista altul în țară. Coincidența e cu atât mai mare cu cât deputatul de azi, bătând iar în masa din biroul lui parlamentar, din Târgoviște, spune: “Nu l-am cunoscut pe Surupăceanu, l-am văzut prima oară acum, când a depus jurământul în Parlament. Nu știam că există acest buldomanipulator, nu l-am văzut niciodată, nici până azi, numai în poze”.
Fără să știe că utilajul cum-vrem-să-i-zicem există, Dumitru dă ordin să fie testat. Se adună o comisie în frunte cu Costel Bobic, directorul de atunci al DS Gorj, și tancul este scos la probe lângă o pădure. Tocmai atunci trecea pe-acolo, prin pădure, absolut din întâmplare, cum avea să declare în dosarul în care este martor, Mugurel Surupăceanu. Și a asistat și el la opintelile tancului despre care nu știa că este al său. Comisia se pronunță în cor: tancul nu e bun pentru lucrările silvice.
După această testare cu aviz negativ, tancul trece ușurel de la Maestro SRL la altă firmă a mamei lui Surupăceanu, Eufrat SRL, iar firma aceasta vine la Romsilva cu o ofertă de buldomanipulator. În aceeași zi, directorul Dumitru cere să se demareze, urgent, discuții. Atât de urgent, încât, în aceeași zi, directorul de investiții Dumitru Bunea, întocmește nota de achiziție, iar peste alte două zile se întrunește consiliul de administrație, care aprobă cumpărarea tancului. Mama prefectului de Gorj se vede obligată să accepte un preț mai mare decât cel pe care îl solicitase. Nu e nimic batător la ochi în rapiditatea cu care s-a lucrat la Romsilva. “Doar nu era să o las la dospit”, spune fostul manager general Ion Dumitru despre cumpărarea utilajului terasier — cum apare tancul în scriptele Romsilva.
Tancul, greu de oprit, a trecut pe la firmele Severom, Maestro, Eufrat și a ajuns la Eurosport Trading, o firmă obscură, care îl vinde către Romsilva cu aproape 300.000 de dolari. Banii sar de la Romsilva la Direcția Silvică Călărași, apoi o iau pe traseu înapoi: la Eurosport Trading, apoi la Maestro, și în final poposesc la Eufrat SRL, la mama lui Mugurel Surupăceanu. Și dumneai femeie serioasă, mamă de prefect.
La licitație s-au înscris 10 firme. Eurosport Trading și alte nouă. Opt firme s-au retras. Pentru o firmă, licitația nu a părut serioasă. Pentru alta, caietul de sarcini era o caricatură. Patronul n-a putut să-și dea seama, din caiet, ce anume dorește să cumpere RNP. Altul, importator de utilaje grele, nici nu auzise de un asemenea hibrid, cum se cerea în caietul de sarcini. “Nici nu a fost un caiet de sarcini, ci o făcătură”, susține Aurelian Ponea, de la CS Electricom SA București. Unii râzând, alții temându-se să participle la o licitație ce li se părea suspectă, alții nedumeriți, s-au retras și au rămas să liciteze numai Eurosport Trading și Gen Fero Chim SRL, care oferea un utilaj la un preț mai mare decât tancul. A câștigat Eurosport Trading și iată că Romsilva avea acum în dotare un utilaj ciudat, cel mai scump din dotarea Regiei, cu care nu prea avea ce sa facă.
Procurorii susțin că s-au încălcat toate procedurile legale în privința licitației, iar deputatul Ion Dumitru susține, bineînțeles, că, dimpotrivă, procedurile au fost respectate. Disputa aceasta se va tranșa în instanță; aici nu se urmărește decât traseul tancului. Cum a fost cumpărat, a cotit-o spre Călărași, unde în afară de faptul că a iscat aceleași discuții: e tanc sau buldozer?, mare lucru nu prea a făcut.
Titu Ana, directorul DS Călărași, umbla de mai multă vreme cu jalba pe Magheru, la Romsilva, cerând două utilaje noi pentru curățarea terenului în vederea împăduririi. Taman atunci Romsilva avea la dispoziție un tanc. Ion Dumitru susține că directorul Titu Ana a cerut tancul, contractul de vânzare-cumpărare s-a semnat între Eurosport Trading și DS Călărași. Romsilva doar a vărsat banii în contul Călarașilor, iar Călărașii au făcut plata. “Noi am vrut două utilaje pentru decopertare, nu acest tanc”, precizează Titu Ana, director și azi la DS Călărași. „Parcă a fost după mine?” Ion Dumitru neagă că ar fi făcut presiuni asupra lui Titu Ana ca acesta să accepte tancul. Neagă și că l-ar fi cunoscut pe Bogdan Florin Stanciu, omul trimis la înaintare de prefectul Surupăceanu. Și iată mastodontul coborând de pe trailer pe solul moale din Lunca Dunării, în raza Ocolului Silvic Lehliu.
“Ne-am chinuit aproape o săptămână să îl pornim”, povestește șeful de ocol de la Lehliu, Marian Barbu. Oamenii s-au adunat în jurul minunăției de utilaj și se mirau ce cadou primiseră de la București. După vreo săptămână de încercări, motorul a pornit. “Cred că era un motor care făcuse războiul al doilea mondial”, râde Marian Barbu. „Când a pornit, s-a auzit o bubuitură și a s-a împrăștiat un nor de fum cu funingine și motorină nearsă; i-a sărit unui mecanic pe haine și a trebuit să le și arunce, nu mai avea ce face cu ele. Șenilele păreau noi, dar motorul se cunoștea că era vechi, murea când lama apuca mai mult pământ, nu mai avea putere”.
Primul lucru pe care l-a făcut tancul când, în sfârșit, a pornit, a fost să se strice. A apărut imediat Bogdan Florin Stanciu, însoțit de basarabeanul Vasile Colun, om serios. Acesta s-a mișcat repede și a adus din Ucraina piesele de schimb care crăpaseră la prima hârâială a motorului, așa cum adusese schimburi și când tancul a fost dat jos din tren în gara Rovinari și i-au crăpat cilindrii hidraulici. Când i s-a reparat motorul, au crăpat furtunurile. Le-au înlocuit și pe acelea. Mecanicul Dorel Scutariu, încercând să-și dea seama cum funcționează buldozerul, a apăsat din greșeală pe un buton și utilajul s-a învăluit brusc într-un nor des, suflat sub presiune de niște duze speciale. Buldozerul era astfel echipat, încât să devină invizibil pe câmpul de luptă, derutându-l pe inamic. Dorel Scutariu vedea atunci primul buldozer capabil să se camufleze în timpul lucrului și, de asemenea, primul dotat cu stație de emisie-recepție și senzori de radiații.
Inginerul mecanic Marius Stoian apreciază că utilajul era construit cu o tehnologie din anii ’60 și că nu putea fi folosit la scos cioate. Mai multe nu vrea să povestească despre cele trei săptămâni cât a stat tancul la Călărași — decât în schimbul a 500 de euro, ceea ce ar spori nejustificat valoarea unui utilaj și așa prea scump și inutilizabil.
“Am reușit să curățăm cu acest utilaj aprozimativ 7 hectare de teren acoperit cu vegetație amorfă, adică iarbă, scaieți, puieți de arbori”, își amintește Mihaela Vieru, director tehnic la DS Călărași. Însă era prea costisitor, treaba asta se putea face mai rapid, mai curat și mai ieftin cu niște buldozere românești. “Până la urmă nu am fost de acord să păstrăm utilajul”, mai spune Mihaela Vieru. „Nici nu a fost înlocuit cu utilajele cerute de noi. Și la ora asta n-avem în dotare decât niște tractoare U650 vechi și o macara. Atât. Ne-am bucurat când am scăpat de tanc pentru că ne ardea la buzunar cu motorina, cu uleiul, trebuia să îi asigurăm și transportul mecanicului care în sfârșit îi dăduse de cap și putea să-l urnească.”
Astăzi, Ion Dumitru susține că tancul e un utilaj perfect, numai că nu a fost folosit la făcut drumuri, ci la scos cioate, lucrare pentru care este impropriu. “Nu-l putem folosi nici la construit drumuri, îl contrazice Cătălin Călinescu, dircetorul DS Dâmboviță. În primul rând, e prea lat, are 3,7 metri lățime, în vreme ce majoritatea drumurilor forestiere au 4 metri lățime. Nici brațul telescopic nu poate fi folosit în pădure. Și, în al doilea rând, noi suntem silvicultori, nu constructori de drumuri; pentru asta apelăm la firme specializate când avem nevoie”.
În Dâmbovița tancul a ajuns după ce a fost refuzat de DS Călărași, care îl plătise cu bani primiți cu dedicație de la centru. Se credea că, în sfârșit, tancul va deveni util pe drumuri de munte, unde alte utilaje nu se puteau deplasa. Și a fost dus din Călărași până în Dâmbovița cu un trailer, iar ultima parte a drumului, până la Ocolul Silvic Moroieni, s-a deplasat pe șenilele lui. Un om de la Călărași a trebuit să meargă 30 de kilometri pe jos, pe lângă tanc, ca să îi semnalizeze mecanicului când să ia curbele.
La Moroieni, tancul a ajuns în ianuarie 2005. Și a stat. Șeful de Ocol Bogdan Cotovelea a cerut manualul tehnic. A primit manualul tancului T55, același pe care îl folosesc și tanchiștii din Ucraina. Convins că are de a face cu un tanc, a chemat doi tanchiști care l-au pornit așa, de curiozitate. Chiar nu avea la ce sa-l folosească. “Ba da!”, spune Ion Dumitru. „Putea fi folosit, dar nu a vrut nimeni să-l folosească, nu a angajat nimeni un servant pentru acest utilaj.” Consiliul Județean a cerut să-i fie dat în folosință gratuită utilajul, care stătea degeaba în satul Glod, dar cei de la Romsilva nu au dat nici până azi un răspuns.
Acum tancul stă în curtea centrului de achiziții de fructe de pădure din Ulmi, lângă Târgoviște. N-a mai fost pornit de când a fost adus de la Moroieni și nici nu va mai fi pornit “decât dacă, cine știe, vine vreun război sau la vreo calamitate ceva”, este de părere șeful DS Dâmbovița, Cătălin Călinescu. “Teoretic, adaugă el, tancul poate porni în orice clipă, îi dai o cheie și pleacă. Practic, trebuie să ceri un tanchist de la o unitate militară, cu o săptămănă înainte, faci o cerere, se aprobă…Ehe, durează!”
În afară de cele vreo zece zile, când a decopertat 7 hectare de teren în lunca Dunării, tancul pădurarilor n-a mai făcut nimic altceva decât să fie plimbat de colo-colo cu trailerul. E o achiziție pentru vecie. Nu poate fi casat, fiindcă nu e amortizat. Nu s-a amortizat pentru că nu poate fi folosit la nimic. Dacă ar fi scos din conservare, ar cheltui mai mult decât ar produce.
Ion Dumitru susține că a fost cel mai eficient director din istoria RNP Romsilva, mandatul lui (2003-2004) încheindu-se cu un profit de 14.000 de miliarde de lei vechi, în ciuda unor achiziții precum tancul. “Vă repet, nu e tanc, e buldomnaipulator, utilaj terasier”, se enervează iar deputatul. „Și nici nu a costat așa mult, 300.000 de dolari nu era o sumă pentru Romsilva. Dacă nu putea fi folosit la nimic, cei care au venit după mine puteau să îl returneze, conform clauzelor din contract, dar nu au făcut-o”.
Pentru faptele sale de arme (și ce arme!) Ion Dumitru a fost decorat de președintele Ion Iliescu, în decembrie 2004, cu ordinul Steaua României în grad de cavaler.
Update:
Nu știu ce s-a întâmplat până la urmă cu Ion Dumitru. Am aflat că a fost achitat pentru introducerea unui tanc în arsenalul Romsilva, cât și pentru alte „achiziții faraonice”, cum le numește Liviu Avram într-un editorial din „Adevărul”. Tocmai din acest editorial, din care citez mai jos, am aflat că, după ce l-a achitat pe toată linia, Justiția a băgat obuz pe țeavă și a întors din nou turela către neguțătorul de armament neletal de la Romsilva. Citiți tot editorialul, care vine perfect în continuarea reportajului. Pe Mugurel Surupăceanu îl tot văd pe la televizor dând lecții de onestitate și de democrație; dacă vă uitați atent la mâinile lui, vedeți că-s murdare de la portocaliul tancului și de la verdele dolarilor. Bine că nu apare maică-sa la TV.
„Aşadar, ieri-dimineaţă (24 aprilie 2012, n.m, V.I.) mă aşteptam ca ştirea să sune aşa: deputatul Ion Dumitru a fost achitat definitiv şi în dosarul Romsilva 2. Iată însă că ştirea a sunat surprinzător: completul de cinci judecători a casat sentinţa de achitare şi a reţinut dosarul pentru rejudecare. Deci l-a reţinut, nu l-a trimis înapoi la un complet de trei judecători. Ceea ce înseamnă că probele administrate în prima instanţă sunt suficiente, dar interpretarea acestora va fi alta. Asta sună sumbru pentru Ion Dumitru şi acoliţii săi, dar arată luminos pentru sentimentul dreptăţii din România.”
3 comments
E prima data cand iti citesc articolele.Sunt foarte bune si scrise cu mult talent.
Un fost coleg de liceu
Liviu Cazacu
Te-ai intrebat vreodata cat rau pot produce vorbele tale? Esti sigur ca acel Calinescu a spus adevarul?
Curtea Supremă a decis astăzi să revoce suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare în cazul fostului deputat Ion Dumitru. Romsilva acerut Curţii Supremă să constate că fostul parlamentar şi-a donat averea, 80 de imobile, după condamnare. Decizia Curţii Supreme poate fi contestată la Completul de 5 judecători.
Curtea Supremă a admis o solicitare făcută în noiembrie 2015, de Romsilva care a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei. “Condamnatul nu numai că nu şi-a respectat obligaţiile impuse, dar cu rea credinţă s-a sustras de la executare prin înstrăinarea tuturor proprietăţilor avute în patrimoniu, motiv care ne determină să cerem revocarea suspendării executării condiţionate a pedepsei ce i s-a aplicat”, au motivat juriştii Romsilva. Concret, pe 22 iunie 2013, fostul parlamentar i-a donat surorii sale întreaga sa avere, adică 80 de proprietăţi imobiliare. Generozitatea lui Ion Dumitru are o explicaţie. Cu două săptămâni înainte de a semna donaţia, pe 7 iunie 2013, Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat definitiv, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Romsilva II. În acest dosar, Dumitru a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui tanc care urma să fie tranformat în buldozer.