E vremea descoperirii acoperiților. „Toamna decopertărilor“, zice maestrul Nicolae Turtureanu în „Ziarul de Iași“.
Poetul m-a sunat dis-de-dimineață ca să-mi spună că… l-am inspirat!
Ce-am facuuut?!
Plecând de la articolul meu în care povesteam cum a vrut SRI să mă racoleze, maestrul se deconspiră în stilu-i tonic: a păpat (dacă nu cumva i-a băut) bani de la regimul comunist ca să scrie editoriale elogioase la adresa anotimpurilor și a știuleților în plin proces de întărire!
În avântul său mărturisitor, poetul mă botează Victor (în loc de Viorel), motiv pentru care îl aștept cu mielul la poarta veche a casei Pogor, până nu mă întorc la București. Dar mai bine nu! Păstrați mielul, maestre! Vă sunt dator pentru că mi-ați făcut loc în „Cartea Jijiei“. Putem spune că suntem, chit. Dar la următoarea inspirație luați, vă rog, legătura cu un cioban.