 |
Mama. Astăzi se împlinesc 14 ani de când … |
Ca o ciută speriată a dispărut copilăria mea
în pădurea cu toate ceasurile oprite
la ultimul tău surâs, mamă. Deodată
am îmbătrânit și am rămas așa până azi.
Nu de dor, nu de de singurătate,
ci numai înspăimântat de lipsa ta
îţi scriu și, mai bătrân decât tine,
mă ascund în rănile copilăriei.
Mi-a fost frică, mamă, şi numai în umbra
ta am putut primi destulă lumină.
De aceea îţi scriu acum cu pana
unei păsări inventate de mine.
Mereu şi mereu vei primi scrisori de la mine,
vei şti că exist undeva pe sub cer
adunat în jurul oaselor mele, mamă,
tremurând de teamă ca de frig.
Și scrisorile toate vor purta pecetea
de sânge a buzelor care nu se mai repetă.
4 comments
Acum te inteleg! Anul trecut nu as fi rezonat la fel… Dumnezeu sa odihneasca sufletele chinuite ale mamelor noastre.
Mai sunt oameni care au citit, deşi încă nu s-au hotărît să comenteze.
Cred că sunt în aceeaşi situaţie şi nu pot să comenteze din cauza lacrimilor. Condoleanţe.
Eşti conştient cât de mult îi semeni? Aşa am observat şi eu, cu vârsta le luăm chipul, gesturile, locul…
http://c-tarziu.blogspot.com/2013/10/viitorul-familiei-in-romania-prin.html