Soarele răsare din televizor
de câteva ori pe zi și brusc
se înnoptează. Toate zilele încap într-o zi.
Locuitorii din soare par hipnotizați,
semn că nu le priește deloc
temperatura înaltă, stelară.
N-avem unde fugi. Altă lumină
nu mai vine la noi de niciunde.
Dincolo de ecran e un orizont de vată.
Curge spirtul din cer, totu-i albastru,
totul e o privire umedă spre ieri,
totul miroase a clor. Cuvintele mele
fug de mine și se pierd pe sub nori.
Nu mai pot să le prind, unul câte unul,
ca să le dau un sens, o trăire.
Stăm departe unul de altul
fiindcă vrem să trăim.
Eu am venit lângă tine să mor,
dar n-am avut lângă cine muri
și de atunci mă târăsc prin viață
cu sticla de spirt legată la gât,
dezinfectez până și gândurile apoi
mă fac mangă și plâng, vai, vai, vai,
că nici Dumnezeu nu mai ține la mine.
Dacă iubeam o femeie din Vaslui,
era ca și cum le-aș fi iubit pe toate.
Hai să trăim!
