Poetul, în amurg, trage cu arcul spre soare.
Săgeata zboară aiurea, zbor frânt,
soarele se îneacă în sânge la orizont,
o pasăre tulbură asfințitul.
– Încă puțin dacă mai întârziai, doar o clipă,
îl ratai, șoptește cald
femeia de lângă el.
Lasă arcul, ține-mă de mână
în adierea rece a morții.
