Pe Sabin Gherman îl știu, fără să-l fi întâlnit vreodată, de la celebrul lui manifest „M-am săturat de România”. Un text care a zguduit mitul statal românesc, abhorat de unii, apreciat de alții și sunt sigur că aprobat în tăcere de toți, fiindcă nimeni nu se poate opune argumentat adevărurilor spuse de turbulentul – cum era văzut atunci – ziarist clujean. De atunci l-am tot citit de fiecare dată când a scos capul, în stilul lui, din rândul gazetarilor – și asta se întâmplă destul de des, căci Sabin e prolific, spectaculos, proteic. Îl urmăresc la TV și pe Youtube, unde mereu iese cu verbul lui tăios din linia gargariselii oable care îneacă talk-show-urile de la noi. Mi-am amintit că acum câțiva ani a pomenit de mine, cu o rară generozitate, la un post TV, nu mai știu care, povestind cum m-am întors 60 de km ca să achit o cafea băută la o lansare de carte și pe care uitasem s-o plătesc pe moment. A fost una dintre numeroasele întâmplări gazetărești care n-au mai avut loc în cartea mea de povestiri, „Strălucitor”. În semn de admirație și recunoștință, m-am gândit să-i trimit lui Sabin o carte, de drag, ceva ce pentru el ar fi fost o continuare a acelei întâmplări cu cafeaua. I-am scris pe Facebook, rugându-l să-mi dea adresa, mi-a dat-o, i-am trimis cartea, n-am mai schimbat o vorbă în plus.
După câteva zile am primit la www.edituragri.ro câteva comenzi, lucru care mi se întâmplă doar după aparițiile la Morning Glory cu Răzvan Exarhu, unde știam că nu fusesem recent, deci era clar că nu de acolo venea surpriza, așa că l-am întrebat pe un cititor cum se face de cumpără cartea mea. Și mi-a spus că a aflat de ea din podcastul lui Sabin Gherman, mi-a dat și linkul.
Am descoperit cu bucurie că unele cărți dăruite de mine unora și altora, după cum îmi zice inima, ajung și să fie citite. Sabin vorbește un sfert de oră, dar nu numai despre carte, ci și despre experiențe proprii, din viața lui de ziarist. Asta e și mai bine, înseamnă că „Strălucitor” i-a trezit pofta de povești, ceea ce fiecare autor și-ar dori să poată face cărțile sale.
Spun fără niciun fel de fandoseală că sunt interesat în toate felurile – cultural, axiologic, financiar, moral – să se vorbească despre scrisul meu (dar care autor nu-și dorește asta?), fiindcă din asta trăiesc și fiecare vorbă spusă de cineva, chiar și critică, chiar și răutăcioasă, mă ajută. Cu cât află mai mulți posibili cititori de cărțile mele, cu atât mai bine. De aceea mă bucură filmarea lui Sabin Gherman, a cărui generozitate reconfirmată mi-a dat o gură de oxigen într-un moment când, asta e, mă cam sufoc.
Mulțumesc, Sabin Gherman, pentru aceste cuvinte: „Despre ultimul scriitor de reportaje. Și cel mai bun: Viorel Ilișoi. Ca să înțelegi nu doar o epocă, dar și de ce noi, gazetarii, trăim mai adânc, chiar dacă mai puțin”.
Viață lungă tuturor!
