Vântul

Unde s-a dus vântul care-a trecut pe aici?
Parfumul tău, încremenit în aer, deodată
se prăbușește pe podeaua murdară
bucată cu bucată.

După cine a plecat vântul? Ochii
se închid ca să vadă, obloanele cad
peste ferestre ca să uităm totul,
mâna cade peste un cuvânt neterminat.

Ehei, vântul, când trecea pe aici,
tânăr și vesel, cu zările-n gleznă,
umplea toată casa, lăsând loc doar pentru
trupurile noastre amestecate în beznă.

Ne ducea pe amândoi peste tot
fără să ne miște din loc și
ne făcea inimile să vrea
încă o zi, încă o zi, încă o zi,
ca să se scalde în sânge,
una de la alta să-l bea.

Nu putem ține vântul să nu mai plece,
nu-l mai putem aduce înapoi, nu-i știm drumul.
La ce bun acum perdelele albe,
la ce bun parfumul?

Ușile cine le mai deschide acum?
Ferestrele cine le mai bate? S-a dus.
Cocoșul de tablă de pe acoperiș ruginește,
nu mai avem la ce privi în sus.

Nu mai trece vântul pe aici,
nimic nu ne mai trezește din letargie,
nimic nu ne mai înfioară zilele,
nimeni nu mai răsfoiește filele
cărților de poezie.

Acum ți-e teamă să mai fii femeie,
vrei să fii păpădie.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!