A murit Corneliu Vadim Tudor.
În revista lui, o rușine a publicisticii românești, am fost făcut bou, labagiu, țigan împuțit… (Precizez că nu recunosc decât parțial aceste epitete). Am fost porcăit cu diferite ocazii – în legătură, bineînțeles, cu articolele mele.
Prima oară, îmi amintesc, a fost pe la începutul lui ’92. Revista „România Mare“ cerea sprijinul adevăraților patrioți, labagii sau nu, ca să poată rezista pe piață. Număr de număr era reluat anunțul ăla cu cheta națională. Am rupt și eu un 2 lei din salariul de reporter și l-am trimis pe adresa redacției, că și eu eram oleacă patriot. Apoi am publicat în „Timpul“ recipisa poștală. Se vedea că mă costase 14 lei să trimit donația de 2 leu. Pe mandat, la rubrica de corespondență, mai era și o precizare: anume că acel leu amărât fusese la rândul lui strâns prin chetă de la încă și mai amărâții redactori de la „Timpul“, ceva la mișto, nu-mi mai amintesc exact cum suna. În numărul următor din „România Mare“ am devenit homosexual, labagiu și dușman al țării.
Acum un amic mi-a trimis o altă porcăială, de care uitasem.
Pe 3 martie 1992, de ziua lui Iliescu, am publicat în cotidianul „24:ORE“ din Iași un pamflet scris la patru mâini cu Cătălin Mihuleac. Comiteam din când în când, cu Cătălin, câte un text haios pe diverse teme. Așa ne distram noi atunci. Mergeam la CUI (Casa Universitarilor Ieșeni), luam ceva de băut și comiteam. Beam și comiteam. La pamfletul de ziua lui Iliescu am râs, îmi amintesc, de-a vrut șeful de sală să ne dea afară. I-a plăcut și Luca Pițu, venit să-și mănânce borșul de fasole de la prânz. (Dumnezeu să-l ierte pe Magistru!) Și au râs și cititorii, a doua zi, când a apărut în ziar. Cei care au râs. Pentru că Iașul avea și patrioți radicali (intelectuali, desigur) fără simțul umorului. Ăia ne-au tras-o în ziar. Urât, urât!:
„Un grup de intelectuali ieșeni: Te cuprinde sila de conținutul tot mai mitocănesc, tot mai ticălos al fițuicii «24:ore», care se pretinde organ al opiniei publice ieșene, dar care, în realitate, este opinia unor retardați, plini de ură față de țară, slugi ale altor slugi, printre care strălucesc niște nimeni ca Viorel Ilișoi și Cătălin Mihuleac. Singura lor preocupare este nu să clădească ceva, ci să dărâme tot. Lipsiți de caracter, plini de ură, și «gazetari» așa cum sînt și Matica, Nistorescu, Gugui sau Buia jr., ce caută indivizii ăștia în presa românească? Cine-i pune pe ratații ăștia la locul lor, adică la muzeul rebuturilor umane? Președintele țării e prea, prea cumsecade pentru a o face. Dar cei care apără legile? Iată, domnilor, că până la urmă tot ei au dreptate: România este țara tuturor posibilităților! Aferim! Jos proștii!“
Pe urmă, nu ca ripostă, ci pentru că așa mi-a venit, am scris o parodie: „Cea de pe urmă noapte a lui Vadim Tribunul“. Și uite că acum Vadim a murit. Dumnezeu să-l ierte! Dar să nu-i ierte și pe ziariștii care s-au apucat deja de ciocănit la statuia Tribunului. Ne trebuie ziariști onești care să spună, cu tact, adevărul despre politicianul Vadim, despre cât rău a făcut României isteria lui național-securistă. Pe om, încă o dată, Dumnezeu să-l ierte. Și toate victimele fabricii lui de lături.
